Părintele Constantin Galeriu ar fi împlinit astăzi 85 de ani. În anul 1918, în ziua cînd toată suflarea creștină serbează Intrarea Maicii Domnului în Biserică, în satul Răcătău, comuna Horgești, s-a născut Constantin Galeriu. „Părintele Galeriu trebuie să rămînă în memoria credincioșilor, ca unul dintre cei doi corifei ai teologiei românești, alături de părintele Dumitru Stăniloae. Credem că el își continuă opera teologică la piciorul scaunului Sfintei Treimi și se roagă pentru noi. Comemorarea părintelui Galeriu se face în anul închinat părintelui Dumitru Stăniloae. Unul ar fi împlinit anul acesta 85 de ani, iar celălălt, 100 de ani”, ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.
Părintele Constantin Galeriu a absolvit Facultatea de Teologie din București în 1943, cu lucrarea de licență „Îndumnezeirea omului”, susținută la profesorul Nichifor Crainic. A suferit în temnițele comuniste între anii 1952-1953. În 1973 a susținut teza de doctorat „Jertfă și Răscumpărare”, fiind declarat doctor în teologie. Părintele Galeriu se considera „o conștiința care aduce un smerit aport la însănătoșirea spirituală, morală și fizică a neamului nostru românesc”. Trecerea lui prin această lume și activitatea publicistică se regăsesc în vitrina special amenajată cu acest prilej în sala de lectură a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. Un omagiu simplu, dar plin de semnificație, făcut de bibliotecarii băcăuani celui care va rămîne în conștiința românilor ca fiind un mare teolog și un mare păstor de suflete. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns