Părinții care s-au dus ieri, la sfîrșit de program să își ia acasă copiii de la Grădinița nr. 16, singura din oraș care funcționează în sistem „Step by step”, au trăit o experiență inedită. Ei au fost invitați, ad-hoc, ca, împreună cu cei mici, să participe la un concurs de desene. Surpriza de a se regăsi, fie și numai pentru o oră, în postura de copil, a fost doar a părinților, pentru că acțiunea a fost pusă la cale, din vreme, de educatoarele din grădiniță. Pe gardurile care împrejmuiesc clădirea au fost puse cartoane uriașe, bine fixate, astfel ca vîntul să nu le dea jos, iar mesele cu acuarele, pensoane, creiane colorate, hîrtii și carioci au transformat curtea într-un adevărat atelier de pictură. Cei mari s-au lăsat repede prinși de febra desenului și au uitat de afaceri, certurile cu șefii sau campania electorală.
Părinți și copii s-au transformat în echipe și s-au consultat, astfel încît desenul lor să fie cel mai frumos. Chiar dacă s-a numit concurs, toți au ignorat ideea de competiție și s-a lucrat cot la cot. Mămici care se știu din vedere și se salută, în pripă, dimineața pe holuri, și-au împrumutat creioane și culori și și-au dat sugestii estetice. Nu au lipsit nici bunicii, care s-au lăsat și ei antrenați în jocul copilăriei. Concursul de ieri a fost, însă, doar o primă etapă, dintr-un proiect mai amplu, care se va desfășura pe parcursul unei luni și care se intitulează, sugestiv, „Arta de a fi părinte”. Tot pe principiul de coechipieri, cei mici și părinții lor vor construi, în curtea grădiniței, clădiri diverse, și vor participa la jocuri sportive, jocuri distractive și la o paradă a modei.
În paralel, în toată această perioadă, părinții pot discuta cu educatori, medici, sociologi și psihologi, despre nevoile copiilor, caracteristicile individuale, cum se permanentizează un comportament de calitate, despre modele de educație. „Am plecat de la ideea că schimbările sociale și economice pe care le trăim se resimt și în educația copiilor, și în comportamentul părinților. Ne-am propus să schimbăm împreună mentalitatea cu privire la nevoile copilului, careeste o persoană cu caracteristici sociale și trebuie perceput ca atare”, ne-a declarat Doina Chiriac, directorul Grădiniței „Step by Step”. Concluziile proiectului vor fi discutate în cadrul unui schimb de experiență cu educatorii step by step din Onești, iar la sfîrșitul lunii, la o masă rotundă cu educatori din întreaga Moldovă. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns