La 15 ani de la moartea Eroului-martir al Revoluției române Gheorghe Gh. Rusu, părinții acestuia se luptă încă să-și capete drepturile ce li se cuvin după pierderea fiului lor. „S-a dus la moarte, fără a fi obligat ca să apere Televiziunea Română împotriva teroriștilor, și nouă, acum, nu ni se dau toate drepturile. Nici în ziua de azi nu avem legitimație de călătorie pe autobuz, nici eu, nici soția. Ne scoatem bilet de fiecare dată cînd mergem cu autobuzul. Dar și mai strigător la cer este că nevasta mea nu primește indemnizația de urmaș de erou-martir al Revoluției”, ne spune, revoltat, Gheorghe Rusu, tatăl eroului-martir băcăuan. Soția lui, Eugenia Rusu, ne confirmă declarația. „Nu primesc nici un ban. Am fost la Casa de Pensii, dar nu mi s-a acceptat cererea pentru indemnizație. Mi-au spus că nu sînt mama lui și că nu pot să-mi dea. Dar eu l-am crescut de cînd era mic”, ni se plînge Eugenia Rusu.
„Mama care i-a dat viață l-a părăsit de mic”
Revolta soților Rusu este pe deplin justificată. Băiatul care le-a murit la Revoluție „a fost părăsit de mama care i-a dat viață cînd el nu împlinise încă doi ani”, după cum spune Gheorghe Rusu. Imediat după aceea, respectiv în 1976, el s-a recăsătorit cu Eugenia. De atunci, aceasta i-a fost mamă copilului. A avut grijă de el pînă ce, în noaptea de 22 decembrie 1989, a plecat la București, ca să moară împușcat pe treptele Televiziunii Române. Gheorghe Rusu mai afirmă că „mama care l-a născut nu l-a mai vizitat niciodată, nu s-a mai interesat deloc de el. Soția mea actuală i-a fost adevărata mamă”. Cu toate acestea, de indemnizația de urmaș al Eroului martir Gheorghe Gh.Rusu și toate celelalte drepturi conferite de lege urmașilor eroilor-martiri ai revoluției s-a bucurat Dominteanu Maria, mama care l-a născut. Aceasta a decedat în 2004, astfel că acordarea indemnizației de mamă de erou a fost sistată.
Legea este nedreaptă
în fața acestui caz, conducerea Casei Județene de Pensii ridică din umeri. Și, într-adevăr, rezolvarea lui o depășește. „Legea prevede drepturi pentru părinții eroilor-martiri, nu și pentru cei care i-au preluat spre creștere și îngrijire. Drepturile se acordă în baza mai multor acte, inclusiv a celor de stare civilă. Or, și în certificatul de deces al eroului, la rubrica «mamă», este trecută Maria, și nu Eugenia. Deci, din punct de vedere al actelor de stare civilă, nu o putem considera pe Eugenia mama lui”, declară Mariana Dumitriu, directorul Casei Județene de Pensii. Singura soluție ca Eugenia Rusu să fi primit indemnizație ar fi fost ca ea să-l fi adoptat pe eroul Gheorghe Gh. Rusu, în timpul cînd acesta era în viață. Prin urmare, bătrînei nu-i rămîne decît să aștepte de la noua guvernare o măsură reparatorie, la care este îndreptățită pe deplin. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.