Dezbaterile la moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie au început, miercuri, cu o întârziere de peste o jumătate de oră, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. La dezbateri, la care şi-au înregistrat prezenţa 349 de parlamentari, participă şi membrii Guvernului.
Şedinţa a debutat cu discuţii legate de procedură. Dezbaterile asupra documentului intitulat „Moţiunea României majoritare, moţiune populară” sunt programate să dureze aproape trei ore, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite.
Cei 209 semnatari ai moţiunii consideră că actualul Guvern trebuie să plece din cel puţin 10 motive, enumerând, printre altele, nerespectarea Programului de guvernare aprobat de Parlament, la învestitură, în decembrie 2009, sau declanşarea unui „veritabil război economic împotriva românilor, început cu un atac devastator împotriva mediului privat, împotriva acelor oameni care produc valoare adăugată în societatea românească, ce vor să muncească mai bine, pentru a câştiga mai bine, pentru a putea trăi mai bine”.
Semnatarii mai menţionează între motive faptul că la învestire Guvernul Boc a anunţat o serie de măsuri necesare susţinerii mediului de afaceri şi niciuna nu s-a pus în practică, iar politica haotică şi fiscalitatea excesivă impuse de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase adâncesc şi mai mult criza, România fiind singura ţară din Estul Europei cu cădere economică de 1,7 – 1,9% în 2010.
Social-democraţii, conservatorii şi liberalii mai susţin că România este condusă în prezent, în timpul unei grave crize economice mondială, de o grupare de persoane lipsite de orice competenţă, caracterizate de oportunism şi unite de un singur obiectiv: menţinerea cu orice preţ la putere, în scopul utilizării resurselor publice pentru satisfacerea intereselor clientelei politice.
„Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a luat măsuri prin care umileşte toate categoriile de cetăţeni. Este pentru prima dată după 1990, când românilor le scad, practic, toate veniturile nete câştigate până în prezent. Guvernarea Boc a aruncat România cu zeci de ani în urmă, dând iarăşi cetăţenilor români sentimentul că ţara noastră este un spaţiu al resemnării şi al deznădejdii. Colapsul economic a provocat grave probleme sociale, iar sărăcirea populaţiei României a fost transformată de ‘dinastia Boc’ în politică de stat. Cetăţeanul este pus în situaţia de a munci la fel de mult, dar pe bani mai puţini. Practic, salariaţii instituţiilor publice muncesc un trimestru gratis. Românii sunt cei mai săraci europeni, ‘depăşind’ chiar şi Bulgaria – aceasta fiind ‘performanţa’ de sinteză a acestor guvernanţi!”, se mai arată în moţiunea de cenzură.
PSD, PNL şi PC mai consideră că direcţia spre care ţara este condusă de actuala guvernare este cea a ”colapsului social”, iar activitatea guvernamentală dezastruoasă a declanşat şi întreţine războiul împotriva cetăţenilor români, – războiul între români.
„Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a generat cel mai mare grad de conflict şi de contestare din ultimii 15 ani şi un val de nemulţumire publică fără precedent, încât nu a fost categorie socială care să nu fi protestat şi să nu îşi fi căutat dreptatea în stradă. Niciodată un Guvern care a intenţionat să adopte măsuri de reformă nu a avut o ripostă mai solidă din partea unor categorii profesionale, din partea sindicatelor, a unei largi părţi a societăţii. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase este singurul guvern din Europa care a îndrăznit să ceară limitarea drepturilor cetăţeneşti pentru asanarea finanţelor publice. Asimilarea situaţiei din economie cu un război sau un cataclism reprezintă actul de capitulare al unei guvernări care s-a declarat neputincioasă în faţa realităţii. Aşa cum arătam în precedenta moţiune de cenzură, de acum 6 luni, art.53 din Constituţie n-a putut să justifice măsurile luate de guvern; situaţia este exact pe dos: aceste măsuri sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională!”, se menţionează în moţiunea de cenzură.
PNL, PSD şi PC mai afirmă că guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase distruge cu perseverenţă cei doi piloni pe care se construieşte orice societate liberă şi prosperă: economia şi instituţiile fundamentale ale statului de drept.
„Considerăm că, în faţa acestei situaţii, prin care este pus în pericol viitorul naţiunii, noi, toţi membrii Parlamentului, indiferent de afilierea politică, sau de orientarea doctrinară personală, ca reprezentanţi legitimi ai puterii suverane a poporului, trebuie să acţionăm neîntârziat, în apărarea intereselor României şi ale cetăţenilor ei. Trebuie să acţionăm în conformitate cu manifestarea de voinţă a majorităţii covârşitoare a societăţii româneşti. Avem datoria de a asculta vocea României majoritare şi de a vota moţiunea României majoritare”, mai spun iniţiatorii moţiunii.
Semnatarii moţiunii anunţă că „după căderea guvernului B.U.B.A”, PSD, PC şi PNL, împreună cu cei care li se vor alătura, doresc să realizeze un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni.
”Există alternative la soluţia dispreţuitoare ‘fiecare să se descurce cum poate, noi să trăim bine’, pe care o propune românilor regimul politic Băsescu-Udrea-Boc-Anastase”, se mai spune în document.
La finalul dezbaterilor de miercuri, moţiunea va fi supusă votului secret cu bile. Pentru a fi adoptat, documentul trebuie să întrunească 236 de voturi pentru. Reprezentanţii arcului guvernamental au anunţat deja că se vor abţine la vot, iar grupul minorităţilor că nu va participa.
În cazul în care această moţiune de cenzură, prima din această sesiune parlamentară, va fi adoptată Guvernul va fi demis, iar şeful statului va convoca partidele pentru consultări în vederea desemnării unui premier care să formeze Executivul.
Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.