Societatea Fructex Bacău a încheiat cu Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca și alți cinci parteneri din Germania, Spania, Finlanda și Estonia o convenție pentru proiecte de valorificare a culturilor de cătină. Ioan Viorel Rați – unul dintre acționarii Fructex Bacău – spune că acest parteneriat este menit să susțină o temă de cercetare pentru valorificarea cătinei, o plantă care pînă în prezent nu era cultivată sistematic în România și doar puțin în celelate țări ale lumii. în țara noastră prima plantație de zece hectare de cătină a fost înființată în acest an în Bărăgan, cu consultație de la firma băcăuană Vitaplant, iar alte 100 de hectare sînt pregătite acum în județul Cluj pentru aceeași cultură. Pentru investitorii care doresc să înființeze asemenea plantații, Ioan Viorel Rați și Luminița Rați au scris, sub egida Agenției Naționale de Consultanță Agricolă, tratatul „Cătina albă în exploatații agricole”, carte distribuită în special prin centrele de consultanță agricole din toate județele țării. Cartea va fi lansată și la Bacău, în această lună, probabil odată cu „Sărbătoarea mărului” – o manifestare de tradiție la societatea Fructex, care în acest an va fi organizată la Universitatea Bacău. Cătina albă este considerată una dintre cele mai valoroase specii de arbuști din flora spontană, cu domenii de aplicare extrem de vaste și cu efecte în medicina umană și veterinară, în zootehnie, cosmetică, agricultură, microbiologie, industria alimentară și silvicultură. în prezent, ea mai este prezentă în zona maritimă europeană în statele limitrofe Mării Nordului și în Est (nord-vestul Franței, Anglia, Belgia, Olanda, Germania, Estonia, Lituania, Finlanda și Norvegia). în România, cătina crește în Subcarpații Moldovei și Munteniei. Hotarul estic al plantei este valea Siretului. în juețul Bacău această plantă crește în arealele rîurilor Siret, Trotuș și Bistrița. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.