• marocanul Jalal Alaoui a rupt trei racordaje din cauza nervilor
TENIS DE CÎMP: Ieri au fost desemnați sportivii calificați în optimile de finală ale turneului al doilea de tenis de 10 mii de dolari din cadrul circuitului „Țiriac Trophy” – ITF Men’s Circuit, competiție care se desfășoară pe arenele de la Sport Club Municipal Bacău. În primul meci al zilei, deosebit de spectaculos, românul Victor Crivoi a fost cît pe ce să-l elimine pe austriacul Johannes Ager dar, în cele din urmă, oaspetele, favorit numărul 8 și cîștigător al primului turneu de la București, s-a impus cu 3-6, 7-5, 6-1. Românul a condus în primul set cu 5-0 iar în cel de al doilea a mers cap la cap cu austriacul, pînă la scorul 5-5. De acolo, echilibrul s-a rupt și Ager a preluat definitiv inițiativa. Un alt meci foarte disputat a fost și cel cîștigat de Andreas Fasching (Austria) în dauna unui marocan foarte nervos, Jalal Chafai Alaoui, care a avut tot timpul de protestat și care, din cauza nervilor, a rupt și racordajul de la trei rachete, fiind nevoit să împrumute de la un conațional pentru a putea duce meciul la capăt. Prin retragerea croatului Tomislav Perici (favorit numărul 3), românul Victor Ioniță a avut o sarcină ceva mai ușoară în fața înlocuitorului acestuia, marocanul Rabie Chaky, pe care l-a învins cu 6-2, 6-3.
În celelalte partide din turul I al turneului s-au înregistrat următoarele rezultate: Răzvan Sabău (favoritul numărul 1) – Pavel Lobanov (Rusia), Theodorus Angelinos (Grecia) – Bernat Mas Avelaneda (Spania) 6-3, 6-1, Francesco Piccari (Italia) – Alexandr Yarmola (Ucraina) 7-6, 6-3, Andreas Fasching (Austria) – Jalal Chafai Alaoui (Maroc, favoritul numărul 5), Marius Zay (Germania) – Alin Alexandru Simion, 7-6, 6-0, Talal Ouahabi (Maroc) – Todor Enev (Bulgaria, favorit nr. 2) 3-6, 2-6, Matias O’Neille (Argentina) – Gregoire Girault (Franța) 6-3, 6-1, Christian Magg (Austria) – Lucian Ciuntea (SCM Bacău) 6-0, 6-1.
Ultimul meci din 16-imile de finală s-a disputat aseară și i-a avut ca protagoniști pe Răzvan Sabău (favoritul principal) și Pavel Lobanov.
Învinșii au rămas cu cîte 117,5 dolari, iar învingătorii din faza amintită au asigurați cîte 200 de dolari. Intercalat cu meciurile de simplu au avut loc și cîteva dintre partidele de dublu.
Astăzi sînt programate meciurile din optimile de finală ale competiției: învingătorul dintre Răzvan Sabău și Pavel Lobanov (Rusia) – Bernat Mas Avelaneda (Spania), Francesco Piccari (Italia) – Andreas Fasching (Austria), Gabriel Moraru – Chistian Grunes (Germania), Diego Junqueira (Argentina) – Ionuț Moldovan, Lefterios Alexiou (Grecia) – Kamil Lewandowicz (Polonia), Marius Zay (Germania) – Victor Ioniță, Johannes Ager (Austria) – Matias O’Neille (Argentina), Christian Magg (Austria) – Todor Enev (Bulgaria).
Reamintim că turneul de tenis România F1 Futures de la Bacău este organizat de International Tennis Federation, Federația Română de Tenis, Primăria Bacău, Direcția pentru Tineret și Sport a Județului și SCM Bacău. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns