Rezultatele alegerilor prezidențiale sunt cunoscute de toată lumea deja, Victor Ponta are un avantaj de circa zece procente în fața lui Klaus Iohannis. Noutatea este că stânga n-a fost preferată numai de așa-numita prostime, ci a crescut numărul orășenilor, tinerilor și al celor cu facultate care o votează. E drept, Iohannis pare să aibă un electorat mai quality, dar votul universal nu conține în el nonsensul calității, ci dă valoare cantității. Cu asta, s-a mai dus un mit confortabil pentru zona de dreapta a politicii, care până acum știa pe ce să se bazeze și unde nici să nu încerce.
Principalul motiv – nu spun cauză, că nu știu de e bine sau rău – al întrepătrunderii electoratelor rezidă în scăderea nivelului general de conștiință politică în România, dublată de faptul că oamenii s-au prins ce-i cu partidele și politicienii, care una spun și alta fac.
Barierele s-au rupt primele nu la electorat, ci la partide. România a mai avut de a face cu alianțe, cea mai importantă fiind CDR-ul care a înlăturat pentru patru ani regimul Iliescu. Și stânga a cunoscut tot felul de alianțe și înțelegeri, de care publicul a fost conștient, dar n-a dat semne de alienare. Șocul, punctul de inversiune a fost în 2008, când românii au votat împrăștiat și Băsescu a adus la guvernare o coaliție PDL-PSD-PC&Co. Acela, cred, a fost momentul în care populația a conștientizat că votul ei chiar nu contează, politicienii și-l bag și-n… buzunar, dacă asta-i ajută să fie la guvernare.
Formarea USL a adâncit confuzia politică, oamenii au votat-o ca să scape de Băsescu, deși el a rămas bine-mersi înfipt la Cotroceni. PNL+PSD = LOVE a fost doar încă o confirmare a lipsei de discernământ pe termen lung a partidelor politice, care au rămas fără identitate, dar s-au umplut de voturi. Așa se face acum că nu mai știe nimeni cu precizie ce e aia PSD, PNL, PDL și de ce ar merita votul.
Ce vedem acum la televizor? Victor Ponta are zilnic de anunțat câte o creștere de salarii, o alocare financiară, pe care unii le-ar numi pomeni electorale. Pentru turul al doilea, i se pare firesc să fie susținut de Corneliu Vadim Tudor și Dan Diaconescu. Mai contează că Vadim a spus despre nevasta premierului că e „curva popii”? Sigur că nu! Nici UDMR nu e deranjat de apropierea lui CVT, câtă vreme rămâne la guvernare și poate defrișa în liniște păduri. Cu Ponta, merg și Meleșcanu, și Tăriceanu, așa cum s-au înțeles dinainte.
Klaus Iohannis zice autist că nu negociază: „Lăsați voturile să vină singure la mine”, pare să ceară neamțul, care e atacat și pentru susținerea lui Laszlo Tokes, desi n-a semnat nimic cu ungurul, probabil nici nu s-au întâlnit. Tot în dreapta, Monica Macovei a uitat că are convingeri ferme, a zis că se gândește. La ce? Este Ponta, pentru ea, alternativa la Iohannis? E dreptul ei, la urma urmei mesajul electoral a fost mai mult populist-stângist, axat pe intervenția fermă, aproape militarizată a statului. Cu Elena Udrea, lucrurile sunt tot mai clare, instituțiile de presă pe care le deține au luni bune de când îl atacă pe Iohannis, iar de două zile Victor Ponta a devenit foarte pozitiv. Și Udrea a zis că se gândește, dar, deocamdată, face, îl susține pe premierul PSD.
Mai înțelege cineva ceva, altceva decât curvăsăreală? Pentru un electorat amorțit și niște partide fără identitate, de ce-ar mai conta cine e Președinte?
Mă puteți citi și pe blog.
Lasă un răspuns