~2 min lectură 11 comentarii

Pasajul suprateran ce va lega Parcul Cancicov de Cascada va costa 6,4 milioane de euro, contractul fiind deja semnat

Gabi MIHAI

Primarul Cosmin Necula a vorbit astăzi, într-o conferință susținută la intrarea în Parcul Cancicov, despre pasarela supraterană ce va traversa strada Mărășești și va uni zona Cascada de parc.

Proiectul ,,Traseul tineretului și Sportului” prevede construirea unei pasarele supraterane destinate exclusiv deplasărilor nemotorizate, peste Calea Mărășești, între Parcul Cancicov și str. Th. Aman. Coborârea de pe pasaj, în zona scărilor Cascada (care vor fi și ele modernizate), se va realiza printr-un picior de susținere prevăzut cu lifturi interioare și o rampă exterioară în spirală. Pasarela va avea 57 de metri și va fi destinată pietonilor și bicicliștilor. 

Contract de 6,4 milioane de euro, semnat

„În momentul în care am ajuns primar în 2016, nu era niciun docuement în Primărie care să proiecteze angajamentul financiar, care, în momentul de față, municipiul Bacău l-a semnat cu Uniunea Europeană. Traseul nu a fost facil, am trecut prin diverse etape de calificare și am ajuns să avem Planul de Mobilitate Urbană și Strategia de Dezvoltare Urbană. După ce Uniunea Europeană a validat aceste proiecte, am trecut la următoarea etapă, proiecția lor așa cum ni le doream. În momentul de față suntem cu un contract semnat, de 6,4 milioane de euro care înseamnă această pasarelă pietonală și velo, care va lua ființă în municipiul Bacău cât de curând”, a declarat Cosmin Necula.

Primarul Necula a adăugat că pasajul, deși este privit cu neîncredere de unii, va fi realizat cât de curând, așa cum au fost realizate și alte investiții din oraș.

„Este o parte integrată din cei 27 de kilometri de pistă de bicicletă și ceea ce înseamnă conceptul nostru de oraș verde. Unii privesc cu scepticism acest proiect, dar așa cum am făcut Insula de Agrement sau rezerva de apă, care este gata în proporție de 90%, așa cum face și această pasarelă”, a mai spus Cosmin Necula.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

11
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mumu
    20 septembrie 2020, 14:01
    0

    Cea mai inutilă tichie a Bacăului. Pe de-a dreptul, simplu și ieftin nu se putea ?

  2. S
    Stan
    20 septembrie 2020, 15:01
    0

    Sper sa nu ne mai pricopsim cu tine si ideile tale marete ( gen mocheta) in continuare.

    1. M
      Mihaela-crina
      20 septembrie 2020, 17:32 răspuns pentru @Stan
      0

      Nu e rau,dar construirea pasajului este o urgenta mai putin stringenta decat alte actiuni care ar trebui efectuate fara intarziere.CURATENIA ORASULUI, SUPRAVEGHEREA GRUPURILOR DE PERSOANE CERTATE CU LEGEA SI CIVILIZATIA! POLITIA MULT MAI PREZENTA PE STRAZI ZIUA SI NOAPTEA,SPALAREA GRANITULUI DIN CENTRU UNDE NECIVILIZATII ARUNCA BEREA!SUCUL GUNOAIELE SI NIMENI NU CURATA SERIOS.CURATENIA PROFUNDA NU SE FACE NUMAI CU MATURA. Cine viziteaza Bacaul spune ca e cea MAI MURDARA RESEDINTA DE JUDET. ASTEA SUNT PRIORITATI.

  3. C
    Cristi
    21 septembrie 2020, 03:52
    0

    Când ești disperat promiți orice….mai era unul care promitea autostrăzi suspendate….
    He, he,he….pista asta ar trebui interconectată cu viitoarele parcări plutitoare de pe Bistrița….
    Sunteți haioși amandoi!!!

  4. G
    George C.
    21 septembrie 2020, 04:58
    0

    Domnule primar,
    Locatarii blocurilor 9 și 11 de pe Narciselor, va roagă sa binevoiți sa vizitați strada Victor Babeș la ieșire în strada Narciselor! A fost montata o conducta de gaze, a fost spart asfaltul și lăsat asa. De 2 săptămâni e mai rău decât în cel mai prăfuit sat din lumea a 3 a. ESTE ÎNGROZITOR. PLĂTIM TAXE DE ORAȘ. Lăsați Sf urile și faceți ceva util! E chestie de bun simt pana la urma….

  5. R
    Radu
    21 septembrie 2020, 05:27
    0

    Nu era mai bine o subtraversare?
    Este diferenta de nivel semnificativa…

    1. g
      gusty
      21 septembrie 2020, 08:47 răspuns pentru @Radu
      0

      Subtraversarile ajung wc-uri publice, adapost pt boschetari, pisoare pt cei in mare nevoie, etc. Nu ies cu bicicleta ca sa trec prin tuneluri urat mirositoare… Pe de alta parte, cum spunea unul mai sus, era mai simpla supratranversarea directa, care dadea approape imediat la scarile care oricum trebuie refacute. Dar de ce sa nu o faci mai lunga, sa coste mai scump, sa ai de unde fura mai mult?? Auzi, 6.4 milioane euro pt mai nimic… Oricum, cum au mai spus-o si altii, primarii astia aerieni mai mult ne ofera sf-uri (pe bani multi!), decat sa-si propuna sa rezolve probleme concrete si urgente, pe bani relativ putini! Cum ar fi starea corosabilului pe cele mai greu incercate de trafic strazi, nu alei marginale acoperite inainte de alegeri c-o mazga subtire de asfalt, pe cel vechi inca bun…

      1. r
        radu
        21 septembrie 2020, 13:06 răspuns pentru @gusty
        0

        inteleg ce zici cu subtraversarea, insa se poate rezolva treaba cu curatenia si boschetarii… Pot sa faca wc in pasaj, 2-3 spatii comerciale (floricele/ vata de zahar/ inghetata etc…) sau sa faca sediu secundar (un birou) pentru politia locala si se rezolva…
        Eu ma uit pe proiectul cu suprataversarea si vad ca trebuie sa urce pasarela la 5-6m peste sosea si apoi sa faca ditamai turnul de scari / serpentine de cca 12-13m (cca etajul4) sa o coboare la Cascada, Sincer nu vad cum te invarti pe scari sau serpentine pana la etajul 4 mai ales daca ne gandim ca se coboara si se urca pe acelasi culoar…

  6. R
    Robert
    21 septembrie 2020, 08:46
    0

    Vai Doamne!!!!! O asemena prostie nu am mai auzit decat la domnul doctor condamnat OPRESCU, cand a spus că va construi autostrăzi suspendate. Mai bine făcea pasarele peste calea ferată, pentru ca locuitorii din cartierele Tache si CFR au mai multa nevoie, ținând cont de faptul ca isi pun viata in pericol.

  7. I
    Ioan David
    21 septembrie 2020, 09:26
    0

    Orice comentariu pentru acest pasaj subteran nu are nici un rost, este o propunere de 25 de ani de către arhitectul Bacăului și probabil acum a ajuns la realizarea lui prin fondurile europene. Aveți dreptate multe priorități sunt, dar fondurile europene sunt acceptate și dirijate proiectelor mai vechi. Dacă s-ar accepta fonduri europene pentru proiecte viabile și urgente ar fi foarte bine pentru Bacăul nostru. Se lasă greu aceste fonduri europene să fie accesate.

  8. a
    alxz
    21 septembrie 2020, 14:17
    0

    pana la urma chestia asta o sa fie cu mocheta sau fara? sau o sa fie cu tobogan?
    probabil daca le ramane o sa puna mocheta si la tobogane …

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.