Cum arată, cum trăiesc și cum învață copiii din țările care fac parte din Uniunea Europeană, ce pasiuni au și cum își ocupă ei timpul liber. Sînt teme pe care copiii de la mai multe grădinițe și școli din Bacău le-au transpus pe hîrtie, iar lucrările le-au expus în sălile de curs ale unităților în care învață. Este vorba despre copiii de la Centrul Educațional „Ștefăniță” și clasele Step by Step de la Școala „Alexandru cel Bun”, Grădinița Americană din Bacău, Centrul „Ștefăniță” de la Școala „Mihail Andrei” din Buhuși și elevii din programul „O școală pentru toți” de la Școala „Octavian Voicu” din cartierul Izvoare din Bacău, unde a fost organizată manifestarea „Primăvara Europeană 2006”. Oana Loredana Pavăl, coordonator educație în cadrul Grădiniței Americane, spune că proiectul s-a desfășurat în perioada 3 aprilie – 5 mai. „în această perioadă, dascălii, copiii și părinții au descoperit împreună «comorile ascunse» ale unor țări din Uniunea Europeană, selectate ținînd cont de resursele fiecărui grup. Astfel, turul a cuprins «vizitarea» Austriei, Irlandei, Olandei, Cehiei, Spaniei, Portugaliei, Franței, Greciei, Italiei, Marii Britanii și a Germaniei. Pentru fiecare țară, copiii au făcut hărți și steaguri, au desenat personalități, clădiri faimoase, sărbători naționale și au preparat mîncăruri specifice fiecărui stat, lucrări pe care le-au expus în camere diferite”, spune Oana Loredana Pavăl.
De la începutul acestei săptămîni, toate aceste lucrări au putut fi vizonate de cadre didactice și copii de la Grădinița ,,Spiru Haret”, Grădinița ,,Crai Nou”, Grădinița nr. 12, Grădinița nr. 35, Grădinița Step by Step, Școala , „Al. I. Cuza”, Școala Parincea, precum și reprezentanți ai ISJ Bacau. „Fiecare vizitator a primit cîte o invitație în formă de bilet de avion, prin care își confirma prezența, precum și un pașaport care, pe lîngă datele obișnuite de identitate, cuprindeau și întrebări referitoare la specificul fiecărei țări. La intrare se afla cîte un vameș care le acorda viza, după un scurt «interogatoriu”. De asemenea, pînă pe 19 mai, fiecare grup trebuie să trimită o scrisoare în care să-și expună impresiile din această călătorie”, adaugă Oana Loredana Pavăl. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.