Pasarela pietonală de la gară a fost verificată de o comisie de experți, care au decis că aceasta nu este un pericol pentru siguranța oamenilor. În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de săptămâna trecută, Gheroghe Popoeag, șeful Stației CFR Bacău, s-a plâns că aceasta este într-o stare avansată de degradare și ar avea un pilon fisurat. El a mai spus că sunt problemele generate de mediul infracțional din gară și din zonele limitrofe și de starea tehnică precară şi acțiunile de vandalizare a pasajului pietonal subteran. Prefectul Claudiu Șerban a dispus efectuarea de către instituțiile abilitate a unei analize și intensificarea patrulelor mixte poliție-jandarmi pentru eradicarea fenomenului infracțional din zona stației CF Bacău. „S-a constituit o comisie de verificare a stării tehnice a pasarelei pietonale, aflată, potrivit informațiilor furnizate ulterior de Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Iași, în propietatea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA – Secția linii Bacău – a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului Bacău. Potrivit evaluării tehnice realizate de către comisie, problemele apărute la pasarela pietonală nu pun în pericol circulația pietonală și circulația feroviară, urmând ca, în limita fondurilor alocate, lucrările de remediere să se realizeze în anul 2014”.
De asemenea, în urma clarificării dreptului de proprietate și de utilizare a pasajului subteran, mentenanța, igienizarea și securizarea acestuia vor constitui teme ulterioare de analiză pentru cei doi coproprietari direcți: Compania Națională Căi Ferate CFR SA și Primăria municipiului Bacău. În contextul creșterii gradului de siguranță a călătorilor și a rezidenților din zona limitrofă Gării Bacău, vineri, 27 septembrie, la sediul Poliției Municipiului Bacău, a avut loc întâlnirea de lucru a structurilor cu atribuții în domeniul siguranței publice și feroviare, finalizată cu realizarea unui Plan comun de măsuri specifice. „Planul agreat are în vedere realizarea de intervenții punctuale, conjugate, în vederea diminuării semnificative a fenomenului infracțional în perimetrele de transport public și în zonele cu trafic comercial sporit, acestea fiind cunoscute ca zone cu potențial infracțional ridicat” – a precizat Carmen Cioltan.
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns