La Patras, oras situat în nord – vestul Peloponezului, Capitala Europeana a Culturii în anul 1996, am trecut, în cadrul unui ceremonial organizat in imensa biserica Sfintul Apostol Andrei, pe sub capul acestuia, al carui martiriu a avut loc în apropiere si, de asemenea, în campusul universitar am aflat ca tatal muzelor este etern amorezatul Zeus, ca urmare a unei relatii extraconjugale cu titanida Mnemosina, zeita memoriei.
Patras este situat pe versantul unei culmi în panta dulce spre mare, dind impresia ca toate drumurile duc la cheiurile întinsului port. Desi se afla pe traseul ce leaga Peloponezul de vestul Greciei continentale, exista un aflux relativ redus de turisti, ceea ce face ca orasul sa para aproape depopulat duminica. În programul excursiei era inclusa vizitarea bisericii ortodoxe Sfintul Apostol Andrei. Ghida Dolaroiu ne-a condus spre obiectivul turistic, spunindu-ne: „Biserica a fost întemeiata de regele George I al Greciei în anul 1908, pentru ca peste 66 ani sa fie sfintita. Este cea mai mare biserica din sud – estul Europei, avind o capacitate de 5.500 credinciosi. În interior, se gaseste un fragment din crucea în forma de X pe care a fost rastignit Sfintul Apostol Andrei, precum si capul acestuia”.
– Sfintul Apostol Andrei, a intervenit studentul Albanoapte, este patronul României, precum si al Greciei, Rusiei si Spaniei.
– Moastele Sfintului Apostol Andrei au fost pastrate la Patras pina în anul 360, cind au fost transferate la Biserica Apostolilor din Constantinopol. În anul 850, ele au facut cale întoarsa la Patras. În anul 1204, în timpul cruciadei a IV -a, moastele au fost transportate la Amalfi, linga Neapole. În secolul al XV -lea, nu se stie exact anul, ele au ajuns în catedrala Sfintul Petru din Roma. În anul 1964, capul Sfintului Apostol Andrei a revenit la Patras.
…În interior, calcind pe un lung covor rosu, am ajuns la o capela cu moastele, de fapt, capul Sfintului Apostol Andrei. În fata unei racle aurite, în forma de prisma hexagonala, avind în virf, ca o coroana, o semisfera argintata, cu dimensiuni cit sa cuprinda un cap, stateau la rind zeci de oameni. Parohul bisericii a ridicat racla la o înaltime cit sa poata trece credinciosii pe dedesubt. Am trecut si eu, rugindu-ma la Sfintul Apostol Andrei sa ma ajute în demersul de a scrie o carte buna despre Grecia…
…În fata Universitatii din Patras, autocarul a facut un mic popas, neprogramat. Campusul era bine camuflat de vegetatia mediteraneeana a unui parc, cu o vedere splendida spre Golful Patra. La un avizier de la poarta am descoperit un afis amintind de anul 1996, cind Patras a fost Capitala Europeana a Culturii, dind prilej filologului Apostrofel Gramaticu sa vorbeasca despre muze.
– Sa auzim mitul cu muzele, a propus studentul Albanoapte.
– Nu se cunosc siretlicurile utilizate de Zeus pentru a avea aceasta legatura extraconjugala cu titanida Mnemosina. As face doar un „remember” cu cele noua muze.
– Cele noua muze, s-a oferit studentul, sint urmatoarele: Caliope – muza poeziei epice si elocientei, Clio – muza istoriei, Erato – muza poeziei erotice, Euterpe – muza poeziei lirice si a muzicii, Melpomene – muza tragediei, Polimnia – muza imnurilor, Talia – muza comediei, Terpsihora – muza dansului, Urania – muza astronomiei.
…Autocarul ponise spre nord, spre Grecia continentala. Eu ma gindeam la rugamintea mea catre Sfintul Apostol Andrei de a scrie o carte buna despre Grecia…
Doru CIUCESCU
Lasă un răspuns