Despre dramaturgul Ion Luca
3. Biblioteca cu cărți și manuscrise greu de prețuit
Urmărind cele 7-8 pagini dactilografiate ale „Inventarului” ce cuprinde bunurile materiale și sprirituale rămase de la dramaturgul Ion Luca, cărți și manuscrise, existente la data de 26 iulie 1973, este cu neputință să le poți evalua, după autor, titlu, exemplare și preț, așa cum au fost stabilite de comisia de inventariere.
Mai întîi, cărțile din bibliotecă sînt, în parte, volume tipărite ale autorului, pînă la numărul de inventar 26, între care se găsesc, în trei, patru și mai multe exemplare: Alb și negru, Icarii de pe Argeș, Femeia Cezarului, Amon-Ra, Javra pămîntului, Rachierița, Morișca, Evdochia, Salba reginei, Năframa iubitei, Femeia, fiica bărbatului și două volume antologice de Teatru (1963 și 1968). Nu știu cîte din aceste volume au dispărut. Și mă îndoiesc că aceste volume se mai află în prezent în același număr de exemplare indicat în primul Inventar. Parcurgînd în continuare paginile Inventarului, dai peste cărți rarisime, de mare valoare, cum ar fi: Enciclopedia Britanică (Book of the year -1939), Theology and Philosofie (3 vol.), The March of Man-Atlas Geografic, Woltgesschicte des Theaters, Nouveau Petit Larouse Ilustree (1924) și alte cinci dicționare, care, de asemenea, sînt greu de evaluat.
Nu lipsesc din Inventar volume din literatura română, ca de pildă : „Poezii” de M. Eminescu, Operele complete ale lui I. Creangă, Dramaturgia contemporană Teatru de H. Lovinescu, „Trecute vieți de doamne și domnițe”, de C. Gane, „Miorița” de Valeriu Anania, sau din literatura universală: „Mithridate” de Racine, Theodora de Ch. Diehl, dar și despre artă și literatură de Marx și Engels.
Sertarele bibliotecii lui Ion Luca erau pline de manuscrise. Unele, scrise de mînă, altele dactilografiate (căci avea mașină de scris Remington), acestea din urmă în mai multe exemplare. De pildă, „Școala din Humulești” (prezentată la Teatrul „Ion Creangă” chiar și în ziua decesului său – 30 ian. 1972), este scrisă de mînă în trei carnețele, și apoi dactilografiată în 4-5 exemplare; „Voinicul pădurii”, o piesă pentru copii, se află în sertare ca „proiect de basm” (2 ex.) și ca piesă de teatru, atît în carnet, de mînă, cît și dactilografiată; la fel și piesele de teatru finisate la Vatra Dornei: Pelina sau Pîrjolul, dramă în 3 acte, Iubirea învrăjbită, „Neliniștea doamnei Dumitra”, „Cînd țipă animalul”, „Cuza Vodă”, „Cheia falsă”, „Emilia”, „Chiajna”, „Apele-n jug” etc. „Cele patru Marii”, piesă jucată și pe scena Teatrului din Bacău, se află, mai întîi, ca „proiect pentru o piesă cu Ștefan cel Mare” și apoi dactilografiată, cu subtitlul „Tot răul spre bine”. O parte dintre aceste piese de teatru au fost publicate în volume antologice din 1963 și 1968, la insistențele și memoriile scriitorului, repetate, din anii 1959- 1961, adresate C.C al P.C.R. și anume: Apele-n jug (despre construirea hidrocentralei de la Bicaz, Pelina (despre răscoalele din 1907), Leana Vrăjitoarea (despre Războiul de Independență), Cele patru Marii, Chiajna, Cuza Vodă și Dumitra (aceasta „a fost tipărită de Fondul literar, pentru uzul intern al Ministerului Culturii”, dar nejucată). Printre manuscrise se află și toate piesele scrise pentru copii și tineret. Unele, jucate pe scenele teatrelor sau la Radio, cum ar fi: Școala din Humulești, jucată la Teatrul „I. Creangă”, Ciocanul fermecat, jucată la Teatrul armatei. Celelalte: Voinicul pădurii (publicată în revista „Țara de Sus”), Cheia falsă, Colegi de clasă (scrisă împreună cu poetul I. Blănuță), Răspîntia, scrisă în colaborare cu actorul Ion Iancovescu, Motanul încălțat, Fata jucăușă ș.a., au rămas închise în depozitele Muzeului din Suceava, care ar fi putut să le publice, apelînd la sponsori particulari, sau propuse Ministerului Culturii, în acest scop. Am încercat și eu să obțin (măcar cu împrumut) cîteva din aceste piese pentru copii și tineret, bazîndu-mă pe o „Declarație-acord”, încheiată cu doamna Cartas, împuternicindu-mă „să îngrijesc și să editez volume din opere inedite din creația lui Ion Luca”, dar am fost refuzat de conducerea Muzeului din Suceava pe considerentul că vor pregăti ei asemenea volume de editare și reeditare din opera lui Ion Luca. Ceea ce nu s-a întîmplat nici pînă astăzi. Prin „bunăvoința” domnului Nicolae Cârlan, muzeograful care are în grijă Fondul Ion Luca, a fost publicat un fragment din piesa „Neliniștea doamnei” în revista Ateneu și a trimis Școlii Normale din Bacău piesa „Cheia falsă”, inspirată din viața acestei școli, fiind pusă în scena, cu eleve, de către actorul Stelian Preda de la Teatrul Bacovia. Este păcat și strigător la cer că o asemenea bogată zestre spirituală a literaturii române trebuie să zacă sub praf și neuitare, de atîta vreme. (M. Cosmescu Delasabar)
Lasă un răspuns