Vrem, nu vrem, trebuie să mai suportăm din cînd în cînd și cîte o morală. Oricum, la cît de simțitoare e tînăra noastră generație, mă îndoiesc că prelegerile mai au efect. Și anul acesta, ca de fiecare dată, am putut vedea cît de mult se bucură românii de Ziua Unirii (pentru cei care nu s-au trezit încă, este vorba despre 1 decembrie). Fără îndoială că a-ți bolborosit cîteva cuvinte de „laudă patriei mele” cînd s-au întrerupt filmele sau mai știu eu ce alte programe „educative” pentru a da unora prilejul de a îndruga verzi și uscate despre Marea Unire. Am putut asculta discursurile mai marilor noștri conducători de stat, a persoanelor în vîrstă, dar, în mod paradoxal, nimeni nu s-a încumetat să intervieveze tineri, iar dacă au făcut-o, au scos în evidență vasta noastră cultură generală. Explicația este destul de logică: tinerii nu sînt patrioți. „Românii se bucură de Ziua Națională a Romîniei”, se aude vocea solemnă a unui prezentator TV. Și nu mă pot abține să nu mă întreb: care români? Nu am văzut la manifestații decît persoane în vîrstă. Tinerii sărbătoresc acest eveniment în discoteci sau înecați în norii fumurii din baruri. E mai plăcut să asculți o manea „marfă” decît imnul țării! Dacă ai în față și o bere bună, e perfect. Simți și mai mult bucuria exaltatoare de 1 decembrie. Noi ne păstrăm forțele pentru americani. Dacă vin și a doua oară, că tot pretind că s-au simțit bine la noi, promitem să dăm o petrecere ca-n basme. Acesta chiar că ar fi un eveniment de milioane și ar cîntări și ceva mai greu decît Ziua Națională. Pînă la urmă, cine s-a unit? În calitate de reprezentant al generației în derivă trebuie să precizez că am fost băgați în ceață. Dar, cum celor mai cu greutate la categoria „ani” nu le pasă, nu e de mirare că ne-am rătăcit într-o astfel de cruntă nepăsare. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns