Tot mai mulți patroni băcăuani preferă să își școlească anagajații. „Sînt mulți agenți economici care sînt mulțumiți de modul în care salariații lucrează, dar aceștia nu au la mînă patalamaua pentru meseria respectivă. Pentru a-i califica, ei se adresează instituției noastre, iar noi organizăm cursul contracost”, ne-a declarat Claudiu Boangiu, purtător de cuvînt la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău. Instituția băcăuană a organizat în acest an 77 de cursuri de calificare cu plată. La acestea, patronii și-au înscris 378 de salariați pentru a fi formați profesional. Cele mai solicitate meserii au fost de agenți de pază, lucrători sociali, contabilitate finanțe și operatori calculatoare. La acești cursanți s-au adăugat alte 1.365 de persoane fizice care au fost interesate să se școlească la AJOFM Bacău pe cont propriu. Cursurile au o durată între trei și patru luni și jumătate, iar prețul lor este de pînă la două milioane de lei.
Odată cu intrarea în vigoare a legii privind formarea profesională a adulților, o parte dintre investitorii băcăuani s-au arătat interesați să organizeze singuri cursuri de formare a propriilor salariați. „Vreau să obțin acreditarea pentru a califica pesonal în coafură, frizerie și cosmetică. Prefer să îi calific eu și tinerii să obțină diploma recunoscută de Ministerul Educației și cel al Muncii, pentru că îi pot forma așa cum consider eu. Nu de puține ori au fost cazuri în care tineri cu diplomă pe aceste meserii nu au corespuns standardurilor firmei mele”, ne-a declarat Liliana Higiu, administratora la salonul de înfrumusețare Floarea de Colț. Problema calificării forței de muncă de către patroni rămîne încă sub semnul întrebării, deoarece sindicatele nu și-au desemnat reprezentanții din comisia de acreditare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns