Patronii băcăuani care înregistrează datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat nu mai stau cu frica în sîn, cel puțin o perioadă de vreme. Pentru că majoritatea personalului din cadrul corpului de control de la Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) din Bacău este plecat în concedii, agenții economici pot respira ușurați. În această perioadă de timp vor fi ocoliți de controale și de amenzi pentru că inspectorii rămași nu pot face față numărului mare de agenți economici. „În acest moment, acțiunea de control a firmelor care au debite la bugetul de stat se desfășoară în medie cu trei inspectori. Nici cînd sînt prezenți toți la serviciu nu se poate spune că numărul lor este suficient pentru acțiunea de control, dat fiind numărul mare de societăți cu datorii la stat”, ne-a declarat Ciprian Macovei, director executiv adjunct la DDFSS Bacău. Patronii verificați săptămîna trecută și-au luat o piatră după inimă, la fel și cei care sînt incluși în graficul de control din această lună. Concediile au slăbit vigilența angajaților corpului de control. Cei trei inspectori au verificat săptămîna trecută șapte unități la care au depistat debite de 261 de milioane de lei. La acestea se adaugă majorări de 272 milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Patronii băcăuani scapă de amenzi pentru că inspectorii sînt în concediu
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.