~2 min lectură 0 comentarii

Patru bărbați au plecat, beți, la o partidă de vânătoare ilegală, în Bacău. Unul dintre ei s-a împușcat și a murit

Andra Juverdeanu

Patru bărbați au fost protagoniștii unei partide de vânătoare ilegală în județul Bacău, care s-a terminat tragic, pentru că unul dintre ei s-a împușcat din greșeală și a murit la scurt timp, iar ceilalți braconieri au rămas să tragă ponoasele în justiție, scrie adevărul.ro.

Foto arhivă

Întâmplarea a avut loc pe în decembrie 2019. În ziua amintită, aceștia au consumat băuturi alcoolice și au decis să organizeze ad-hoc o partidă de vânătoare. Pentru că doar unul dintre ei avea armă de vânătoare, au decis să împrumute alte două arme de vânătoare de la o cunoștință, care avea să fie ulterior pusă sub acuzare, iar apoi au plecat pe un deal din vecinătatea mănăstirii Caraclău, în apropiere de Onești.

Au tras mai întâi într-un iepure, dar nu l-au nimerit. „În momentul în care a spus că a văzut un alt animal, … a ridicat arma apucând-o de ţevi, a tras de ea în sus, moment în care mecanismul de tragere al acesteia s-a declanşat din cauza acţionării accidentale a trăgaciului. Arma fiind încărcată şi neasigurată, s-a descărcat în piciorul său stâng”, explică anchetatorii cum s-a ajuns în situația ca unul din braconieri să se împuște accidental.

Imediat după aceea, victima a coborât din maşină strigând „m-am împuşcat”.

A doua zi, braconierul care s-a împușcat accidental în picior a decedat la spital ca urmare a șocului traumatic şi hemoragic.

Curtea de Apel Bacău i-a condamnat definitiv în 18 mai pe cei 4 bărbați la pedepse cuprinse între 10  luni de închisoare și 2 ani și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, transport al vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, și ucidere din culpă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.