Patru trenuri de călători, două de rang personal şi două în regim de accelerat, au fost oprite în judeţul Suceava, din cauza unui accident care a blocat calea ferată între Suceava şi Ilva Mică, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan.
„La ora 9.10, o maşină a intrat într-un stâlp ce s-a prăbuşit peste linia simplă de cale ferată între Suceava şi Ilva Mică. Circulaţia este oprită la ora actuală până la remedierea liniei, iar trei trenuri locale sunt blocate în staţiile adiacente. Al patrulea tren, care a plecat deja spre această zonă, urmează să fie şi el staţionat până la reluarea circulaţiei”, a precizat reprezentantul CFR.
În consecinţă, circulaţia feroviară este blocată pe ruta Câmpulung Moldovenesc – Suceava, în satul Molid – Vama. În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ioana Alexandra Istrati, a declarat că accidentul a fost anunţat prin 112, iar echipele de intervenţie lucrează în prezent la degajarea căii ferate pentru a putea fi redată circulaţiei.
Istrati a spus că nu cunoaşte, deocamdată, cauzele accidentului, cert fiind că şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat în stâlpul de electricitate pe care l-a îndoit, înclinându-se spre firul căii ferate.
Circulaţia trenurilor pe secţia Suceava-Ilva Mică a fost redeschisă la ora 11.10, trenurile fiind tractate cu o locomotivă diesel între staţiile Frasin şi Molin. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.