Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital în urma unui incendiu care a izbucnit luni noaptea în perimetrul Stației CFR Dofteana. Vîlvătaia s-a ridicat în jurul orei 2,00 dintr-un șopron de lemn închiriat de firma Petroforest SRL lîngă un vagon metalic. Pînă la sosirea pompierilor militari, incendiul a fost stins cu gălețile de localnici. Cel care a avut cel mai mult de suferit a fost Vasile Groabă, în vîrstă de 29 de ani, paznicul șopronului. El a fost internat la Spitalul din Onești cu multiple arsuri pe corp și membre. Pompierii au stabilit că incendiul s-a datorat focului deschis, cel mai probabil datorită unei țigări aprinse care a intrat în contact cu materiale combustibile. (Dan MUNTEAN)
Lasă un răspuns