În lunile iulie și august, Bacăul devine bilingv. “Stranierii” se întorc acasă, mai ales din Italia și peste tot se aglomerează. Pe stradă auzi rostiri jumătate în română, jumătate în italiană. „Supermercato” este cuvântul la loc de cinste.
Și în politică, de ceva vreme, culoarul de dreapta vorbește două limbi, dacă nu mai multe. Cât USL era la guvernare, lucrurile păreau cât de cât simple pentru PDL și mai noul partid – fundație – prezidențială înnobilat cu titulaturi „de Cotroceni” și „de Pleșcoi”, PMP. Cele două partide s-au bătut cu pumnul în piept de capacitatea lor de a coagula dreapta românească. PNL nici nu mai conta în ecuația lor, dar era binevenit, în niște condiții care mai de care nerealiste. Dar în dorința lor de unificare prin înghițirea celuilalt, cele două partide, cândva unul, regurgitat însă de la Cotroceni, au preferat să își sape groapa unul altuia. Și groapa a devenit mai adâncă, gata să aștepte mortul, odată cu ruperea USL și intrarea PNL în opoziție.
PDL și PMP, care se băteau până mai ieri pe același segment de electorat, sperând că mai atrag ceva și de la PNL, s-au trezit cu mortul în casă. Ce soluție au găsit? Păi, ca “stranierii” români care l-au dat pe Băse președinte în al doilea mandat, au ieșit la „supermercato” să caute electorat. Sâmbătă, Tudorița Lungu, președintele PDL Bacău, a organizat o conferință de presă în care a împletit doi pe față doi pe dos toată activitatea PNL. Culmea, când erau liberalii la putere în USL, sărea la gâtul PSD-ului. Acum, distinsa doamnă și-a dat seama că „supermercato”-ul cu voturi a cam intrat în criză și încearcă cât poate să convingă cumpărătorii cu marfa ei: alte doamne proaspăt coafate, cu manichiura impecabilă, familiste și virgine în politică.
De partea cealaltă, PMP-ul lui Valeria Vreme sau al lui Gabriel Berca, după cum va fi voința acestuia din urmă, trăiește cramponat în „langue et civilisation francais” și crede că electoratul cade pe spate când apar miniștrii care încep deja să se fosilizeze: Stolojan, Vreme, Udrea, Berca, Funeriu sau Baconschi. Pentru ei, „supermercato” este clar: ce le dă Băsescu, cu aia se mulțumesc! Sau mușcă din mărul – siglă de partid. Cu încredere! Împărărteasa cea rea de la Cotroceni nu le-ar otrăvi tocmai jumătatea lor de măr!
Cetateanul Turmentat a zis
Da’ chiar ca veni vorba… ce a zis Tudorita Lungu despre PNL ? Era interesant sa stim si noi…ca sa nu intrebam DIN NOU – a cata oara in ultimii 100 ani)- „Eu cu cine votez??”