Membrii filialei Bacau a Societatii pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina si editorii primei editii a „Enciclopediei judetului Bacau” (a doua editie se afla deja in lucru), se vor intilni, la sfirsitul acestei saptamini, timp de doua zile (5 si 6 iulie), cu reprezentantii societatilor romanesti de cultura si cu redactorii ziarelor de limba romana din Cernauti. „Majoritatea dintre noi sintem oameni care ne-am nascut in Bucovina si, prin aceasta actiune, vrem sa revedem locurile legate de trecutul cultural al romanilor din regiunea Cernauti – spune presedintele filialei, Emilian Drehuta. Vom vizita, astfel cimitirul in care se afla mormintele profesorului lui Mihai Eminescu, filologul Aron Pumnul, dar si ale membrilor familiei de nobili Hurmuzachi, care au luat parte la renasterea nationala a Romaniei in Bucovina, si al profesorului patriot I. G. Sbierea. Vom mai vedea si casa lui Aron Pumnul, unde a fost gazduit Eminescu, cladirea gimnaziului in care a studiat poetul, Palatul Mitropolitan, unde acum este Universitatea din Cernauti, catedrala ortodoxa si altele”. Membrii filialei vor ajunge si la Cetatea Hotinului, de pe malul Nistrului, construita in secolul al XI-lea.
Societatea pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina a fost infiintata in 1862, cu scopul de a contracara masurile luate de imperiul habsburgic pentru asimilarea romanilor din Bucovina, intre altii de Aron Pumnul si fratii Hurmuzachi. Organizatia si-a intrerupt activitatea dupa 1940, cind nordul Bucovinei a fost inclus in fosta URSS, dar a fost reactivata din 1990, la Radauti, si are filiale in orasele in care traiesc bucovineni: Bucuresti, Bacau, Brasov, Iasi, Botosani, Cluj-Napoca, Timisoara.
Lasă un răspuns