Constructorii de la Rotunda ar putea fi sancționați, dacă nu termină casele pentru sinistrați pînă pe 31 august. „Ieri, am avut o nouă rundă de discuții cu toți cei șase constructori și cu primarul asupra calității și termenelor de finalizare a lucrărilor. A lipsit reprezentantul Inspectoratului General în Construcții, fără să spună un motiv și de aceea voi cere o notă explicativă. Am hotărît că, după 31 august se vor da penalități, așa cum scrie în contract, pentru cei care nu au finalizat casele”, ne-a declarat subprefectul Neculai Olaru. Constructorii au motivat că au primit cimentul tîrziu și de aceea s-au prelungit lucrările cu o lună, dar șefii Prefecturii nu s-au lăsat mai prejos și au afirmat că, pînă la 31 august este suficient timp să se finalizeze locuințele. Totdată, s-a stabilit și suprafața de teren care va reveni fiecărei gospodării, adică în jur de 300 de metri pătrați. Romii vor trebui însă să își facă singuri gardurile. Autoritățile îi vor mai ajuta cu drumurile secundare din noul sat. „Căutăm soluții de finanțare pentru balastarea acestor drumuri”, a precizat Neculai Olaru. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.