În ciuda faptului că sumele ce trebuie recuperate sînt foarte mari, trei dintre cele patru societăți furnizoare de utilități din municipiul Bacău nu percep penalități pentru întîrzierile la plată. În cazul Termloc și CET, sistemul de penalizare este reglementat de contractul cadru al Agenției Naționale de Resurse Energetice (ANRE). Contractul prevede că pentru beneficiarii care nu achită datoriile în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii penalizarea percepută este de 0,2 % pentru fiecare zi de întîrziere. Pînă acum, însă, nici Termloc și nici CET nu au trecut la aplicarea penalităților, considerînd că oamenii fac și așa greu față datoriilor ce trebuie achitate, iar problema achitării facturilor la întreținere este una cu impact social foarte puternic de care trebuie ținut cont. Acest lucru nu înseamnă, însă, că băcăuanii nu mai trebuie să achite facturile lunii curente. Dovada că datoriile nu trebuie lăsate să se adune o constituie condiția impusă de Termloc la furnizarea căldurii în perioada care urmează. Dumitru Crîșmaru a condiționat furnizarea agentului termic în perioada rece de achitarea facturilor restante pînă la ultimele trei luni, respectiv iulie, august și septembrie.
Cît privește punctul de vedere al conducerii CET, directorul Drăgușanu ne-a declarat că a acționat în instanță, pentru neplata datoriilor restante, nu mai puțin de 54 de asociații de locatari sau de proprietari din totalul celor 92 deservite. Toate cele 54 de asociații au somație de executare silită, iar în zilele următoare contabilii de la CET urmează să calculeze contravaloarea penalităților pentru întîrzierile de plată. „Noi am încheiat contracte de furnizare cu asociațiile, iar majoritatea administratorilor s-au angajat să achite datoriile restante. Avem întocmit un grafic de reeșalonare și sperăm ca administratorii să îl respecte. Acesta este temeiul în baza căruia vom începe livrarea apei calde de miercuri. Pînă la proba contrarie vom merge pe încredere”, a spus directorul de la CET.
Chiar dacă facturile pentru o asociație mijlocie sînt cuprinse, în lunile mai puțin friguroase, între 20 și 30 de milioane de lei, nici Distrigaz Nord Bacău nu duce lipsă de debitori. Furnizorul de gaz metan, atît de necasr în casa unei gospodine, nu a trecut nici el, pînă acum, la aplicarea penalizărilor pentru întîrzierile la plată. De altfel, datoriile asociațiilor nu sînt mai vechi de trei – patru luni. Acest lucru nu înseamnă, nici din punctul de vedere al conducerii Sucursalei Distrigaz Nord Bacău, că băcăuanilor rău platnici nu li se va întîmpla nimic. Pentru cei ale căror debite sînt mai vechi de două luni, în cursul săptămînii următoare vor urma somațiile de plată. În cazul în care oamenii nu vor plăti sumele restante se va trece, și în cazul datornicilor la gaz, la soluția extremă: debranșarea. „Avertizăm populația municipiului Bacău să plătească facturile restante, pentru a nu intra în lunile de iarnă cu datorii foarte mari. În cazul în care sumele pe care le avem de încasat nu se vor diminua, vom trece la debranșare”, ne-a declarat Octav Manole, de la Sucursala Distrigaz Nord Bacău.
Cît privește atitudinea RAGC față de asociațiile datornice, aici lucrurile sînt ținute din scurt. Firma furnizoare de apă aplică, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, penalități pentru fiecare zi de întîrziere. Dacă pînă la data de 31 august penalitățile erau de 0,10 % pentru fiecare zi de întîrziere, de la 1 septembrie, procentul de penalizare aplicat s-a diminuat, conform HG 874/2002, la 0,07 %. „După 30 de zile de la data emiterii facturii aplicăm penalizări de întîrziere, iar după alte 30 de zile, în cazul în care nu se plătește suma datorată, trecem la debranșare”, ne-a declarat directorul economic de la RAGC, Adriana Ivasciuc.
Dovada că RAGC nu iartă asociațiile care nu-și plătesc datoriile o constituie decizia luată ieri de conducerea societății. Astăzi vor fi debranșate asociațiile 159, care nu și-a plătit facturile din luna iulie anul curent, Asociația CFR L4 și Căminul de nefamiliști de la TIAB. Alte cîteva zeci de asociații vor fi somate, în cursul acestei săptămîni, pentru că nu au achitat contravaloarea apei și a canalizării din luna august.
Lasă un răspuns