Pensii mai mari pentru numai cinci la sută dintre bătrîni

Administrator

Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a încheiat cea de-a treia etapă a procesului de recalculare a pensiilor demarat în octombrie anul trecut, urmînd ca, pînă la jumătatea lunii următoare, să proceseze și dosarele rămase.
„în faza aceasta, ne-am ocupat de persoanele pensionate între anii 1991 și 1996, în total, 31.000. Dintre acestea, numai 34 la sută obțin bani în plus la pensie, creșterea medie înregistrată fiind 18,7%. Restul pensiilor vor rămîne cele din acest moment, chiar dacă unele ar scădea prin recalculare”, a explicat directorul Liviu Crețu. Potrivit spuselor sale, activitatea care a antrenat integral personalul CJP ar trebui să se termine pînă pe 15 octombrie: „ne aflăm, la această oră, în ultima fază a recalculării, adică dosarele celor pensionați între anii 1997 și 2001, și am ajuns deja la anul 1999”, a mai spus oficialul, cu precizarea că pensiile recalculate în penultima etapă vor fi achitate populației începînd din 14 septembrie. De asemenea, persoanele ce au beneficiat concomitent pînă la recalculare de două pensii, dintre care una din sectorul de stat și cealaltă din sectorul agricol, primesc de acum, prin cumulare, un singur cupon.
Cu toate că numeroși vîrstnici băcăuani au fost nemulțumiți de mult-trîmbițata recalculare, în care-și puseseră speranțe, cei de la Casa de Pensii afirmă că procedura nu are, de fapt, menirea de a majora drepturile aflate în plată. „Acest proces reprezintă doar o modalitate de a așeza toate pensiile după principiul de calcul stabilit prin legea 19”, a încheiat Liviu Crețu. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.