Pensionarii s-au plâns la ultima ședință a Comisiei județene de dialog social de prețul medicamentelor.

În cadrul acesteia s-au dezbătut problema creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii până la 700 de lei, prin compensare cu 90% din prețul de referință al medicamentelor. În urma prezentării făcute de Alla Iuga, director Relații Contractuale la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, discuțiile purtate au vizat și adaosurile practicate de farmacii care limitează accesul cetățenilor la medicamente, fiind încurajat consumul de medicamente scumpe. Pe lângă compensarea cu 90% din prețul de referință al medicamentelor, o altă propunere venită din partea președintelui patronatului UGIR 1903, Marin Mironeasa, ca soluție în vederea scăderii prețului medicamentelor în beneficiul cetățenilor, a fost cu privire la stimularea producției naționale și limitarea importurilor. (Ștefan POPA)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.