– Primăria Bacău a organizat două petreceri, cu peste 400 de vârstnici, la două restaurante din oraș u Clubul 60 + a organizat o serie de evenimente pentru membrii săi
Claudiu TĂNĂSESCU
Persoanele vârstnice din municipiul Bacău au serbat, marți și joi, așa cum se cuvine Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, serbată la 1 octombrie. Pentru membrii asociațiilor pensionarilor, veteranilor de război, Centrului pentru persoane vârstnice sau Clubului 60 + Bacău, Primăria Bacău a organizat două petreceri, cu meniu complet, muzică și dans, în două restaurante din oraș.
Prima petrecere a avut loc marți, la „Parcul Trandafirilor”, unde au participat 245 de vârstnici. Cea de-a doua s-a organizat ieri, la „Miorița”, cu 205 persoane. Programul a inclus un meniu bogat, muzică, dans, o tombolă cu surprize, artificii și lampioane. „Mulțumim Primăriei Bacău pentru organizare și pentru modul în care colaborează cu organizațiile de pensionari – a declarat Mioara Costea, coordonatorul Clubului 60 +. Împreună am organizat numeroase evenimente pentru persoanele vârstnice, cu ocazia zilei de 8 martie, 1 octombrie, de Crăciun sau Paște”. Petrecerea a fost pe gustul participanților care au profitat din plin de eveniment și au vrut să arate că se pot distra frumos la orice vârstă. Unii au preferat să depene amintiri la masă, iar alții nu aputut sta departe de ringul de dans. „Suntem un grup de persoane de la Club, care participăm cu multă plăcere la acest eveniment – a declarat Maria Marcoci (64 ani)”. Viorica Ciofu (63 de ani) ne-a mărturisit și ea că a participat la mai multe acțiuni dedicate vârstnicilor. „Astfel de acțiuni și nu numai se organizează periodic și sunt bucuroasă să particip la ele – a spus pensionara. Vreau să mulțumesc echipei de la Club 60 + și mai ales Primăriei Bacău, care ne susține mereu proiectele și care ne-a oferit această petrecere pe care o merităm”.
Pe 1 octombrie, Clubul pensionarilor din Bacău a organizat un spectacol pentru membrii săi, apoi s-au deplasat să fie alături de bătrânii asistați în Centrul de Îngrijire Persoane Vârstnice pe pe strada Aleea Ghioceilor, iar seara, la sediul Clubului 60 +, împreună cu elevi de la Colegiul Tehnic N.V. Karpen s-au aprins lumânări pentru cei care au trecut în neființă în acest an.
Lasă un răspuns