AVAB a scăpat de fabrica de lapte de la Agribac
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) a reușit să vîndă ieri Fabrica de lapte aparținînd Agribac. Tranzacția s-a făcut la prețul 170.000 de dolari, iar cîștigătorul nu va fi anunțat decît peste circa două săptămîni, după ce va achita toată suma. Deocamdată, cîștigătorul nu a plătit decît 30 la sută din valoarea fabricii, aceasta fiind și condiția de participare la licitație. Celelalte active scoase la vînzare, dar pentru care nu s-a găsit nici un client, sînt Ferma Radomirești (preț de pornire 73.331 de dolari), Ferma Gheorghe Doja (102.823 de dolari), un laborator (cofetărie, depozit și abator – 147.733 de dolari), ca și terenurile aferente acestor construcții. Bunurile aparținînd Agribac au început să fie scoase la vînzare încă din luna martie a acestui an. Pînă acum s-au obținut circa 500.000 de dolari din vînzarea sediului social al firmei, a două spații comerciale, două terenuri și a bovinelor de la fermele Radomirești și Gheorghe Doja. Sumei obținute i se vor adăuga 170.000 de dolari, dacă licitatorul își va onora angajamentul de plată pentru Fabrica de lapte. Termenul unei noi licitații nu a fost anunțat. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns