Timp de două zile, pe 14 și 15 noiembrie, medicii băcăuani vor trebui să bifeze pe buletinul de vot numele a cel mult 19 colegi care să-i reprezinte în Consiliul Județean al colegiului. Bătălia nu pare deloc ușoară, cu atît mai mult cu cît lista candidaților este destul de lungă. Pentru cele 19 fotolii de membrii ai Consiliului Județean s-au înscris în cursa electorală 48 de medici din tot județul. Marea majoritate a celor așteptați la vot au bătut foarte rar la ușa colegiului, doar pentru eliberarea avizului de liberă practică sau pentru înregistrarea absolvirii unui curs care le aduce medicilor punctaje pentru evaluarea profesională. Foarte puțini medici au ajuns la colegiu în urma unor scandaluri declanșate de pacienții nemulțumiți sau de colegi de breaslă dornici să-și rezolve problemele cu rivalii direct în instanța numită Comisia de Disciplină. Nu de puține ori, Colegiul Medicilor cu sediul în Spitalul Județean, a creat patimi în rîndul unor doctori, iar procesele declanșate de conducerea acestuia a întreținut focul ostilităților. Și asta, deși Colegiul Medicilor are o menire clară: un for profesional, care să-i ajute pe medici, dar și să sancționeze abaterile sau neregulile acestora.
La sfîrșitul acestei săptămîni, timp de două zile, cei 995 de medici din județ au posibilitatea ca, prin vot secret, să-i amendeze pe cei care nu le-au reprezentat interesele în asociația profesională și să-i învestească cu încredere pe cei a căror carte de vizită îi recomandă drept posibili aspiranți la primele locuri în cursa electorală. Cei care s-au plîns, deschis sau pe la colțuri, timp de patru ani, au acum șansa de a-și spune direct părerea, prin vot. „Ziarul de Bacău” a lansat o provocare pentru o parte dintre candidații aflați pe liste, actuali sau foști șefi de secții și spitale. Fără a avea pretenția unui studiu riguros, am încercat ca cei intervievați să reprezinte o gamă cît mai largă de păreri, puncte de vedere ale specialiștilor, medicilor de familie sau stomatologilor, atît din Bacău, cît și din spitalele județului sau din mediul rural.
Întrebările adresate de noi medicilor au fost următoarele:
1. Care ar fi prima măsură pe care ați lua-o dacă ați ajunge președintele Colegiului Medicilor?
2.V-ați simțit pînă acum reprezentat de Colegiul Medicilor?
3. Care ar fi primele trei priorități pe care le aveți în vedere și pe care, eventual, le-ați acoperi din fondurile Colegiului Medicilor?
4. Care ar trebui să fie componența Consiliului Județean al Colegiului medicilor pentru ca toate specialitățile să fie reprezentate în colegiu?
Neculai Filipescu – medic ortoped, președinte al Colegiului Medicilor
Actualul președinte al Colegiului Medicilor nu a dorit să răspundă la nici una dintre întrebările sondajului nostru. Deși aliniat din nou la startul scrutinului pentru desemnarea celor 19 membri ai Consiliului Județean și al președintelui colegiului, doctorul Filipescu și-a argumentat refuzul prin faptul că în această perioadă, mai mulți dintre contracandidații săi au făcut declarații acuzatoare la adresa sa. „Nu consider că este momentul să răspund unor întrebări. Nu cred că este nimerit să mai apar în vreun fel, în contextul alegerilor de la Colegiu”, ne-a explicat actualul președinte al Colegiului Medicilor refuzul de a face parte din eșantionul de candidați sondat de noi. Doctorul Neculai Filipescu a participat la toate alegerile Colegiului organizate pînă acum la Bacău și a cîștigat de fiecare dată funcția de președinte. El are pînă acum la activ două mandate de șef al Colegiului Medicilor.
Leonard Roșu – medic nefrolog, directorul Spitalului Județean de Urgență
1. Prima măsură pe care aș lua-o ar fi aceea de a face un audit intern, să văd ce fonduri sînt în cont și cum pot fi ele chletuite în folosul medicilor. După aceea aș propune spre aprobarea Consiliului Județean al Colegiului un proiect de buget în care să fie foarte clar pentru toată lumea cum sînt cheltuiți banii. Apoi, prioritățile nu le-aș stabili singur, ci împreună cu toți membrii consiliului.
2. Nu, sub nici o formă. Chiar mi-a fost jenă în anumite situații de implicarea în nenumărate procese a Colegiului.
3. Prioritatea numărul unu ar fi un sediu propriu, unde să poată avea loc reuniuni științifice, dar și festive, ca într-un club. Într-un asemenea spațiu, omogenizarea colectivului de medici ar putea fi făcută mult mai ușor. Al doilea obiectiv ar fi acela să le dau toți medicilor cotizanți posibilitatea să-mi transmită propriile doleanțe. Printr-un sondaj gen test grilă aș putea afla ce anume priorități au medicii. Nu în ultimul rînd, eu aș organiza în holul de la intrarea în spital a unei galerii cu înaintașii spitalului, fondatorii secțiilor și medicii care și-au făcut un renume și au avut un rol decisiv în dezvoltarea ulterioară a spitalului.
4. Cred că ar trebui să existe o reprezentare a diferitelor specialități într-un raport procentual. Pe de o parte să existe membri ai consiliului din rîndul specialiștilor, iar pe de altă parte să fie reprezentați și medicii de familie.
Anca Stîngă, medic generalist, președinte Asociației Medicilor de Familie:
1. În primul rînd, spun deschis din capul locului: nu-mi doresc să fiu președinte al Colegiului medicilor. Cred, însă, că primul lucru care trebuie făcut este reorganizarea colegiului, de care depinde absolut tot, responsabilizarea fiecărui membru al consiliului județean cu anumite atribuții. Cînd se alege Biroul Executiv al Colegiului medicilor, fiecare dintre cei aleși trebuie aibă responsabilități în funcția pe care o au. De asta și-au depus candidatura, de asta vor fi aleși.
2. Au fost cîteva cazuri cînd m-am simțit reprezentată de colegi, mai ales atunci cînd au existat probleme cu închirierea spațiilor de la Consiliul Județean și Colegiul Medicilor ne-a ajutat în demersurile noastre.
3. Există cîteva priorități clare:
– reorganizarea colegiului, pentru că, acum, acolo, activitatea este dezorganizată total. Sînt probleme, nu știe unul ce face altul;
– organizarea unui site al Colegiului medicilor Bacău și medicii să își ia toate informațiile de acolo. Pentru medicii de familie, spre exemplu, ar fi util ca toți medicii cotizanți să poată afla, în orice moment, ce puncte are. Fiecare medic trebuie să se perfecționeze, să urmeze cursuri, să participe la perfecționarea care se cuantifică în puncte. pentru a onține reacreditarea, odată la cinci ani, este necesară acumularea a 200 de puncte. Acum nu există un loc unde aceste puncte să se urmărească, într-un sistem centralizat. Ar trebui ca, de pe site, orice medic care accesează, să poată afla punctajul acumulat.
– colegiul ar trebui să sprijine medicii de familie la negocierea cu Casa de Asigurări Județeană a clauzelor suplimentare. Cei care ajung în colegiu, indiferent de specialitatea lor, trebuie să cunoască prevederile contractelor cadru. În plus, pentru a ridica imaginea medicului de familie, care a fost ponegrită în ultimii ani, trebuie să încercăm să comunicăm cu toți colegii. Nu trebuie să se ajungă la culpă, la sancțiuni. Omul despre care afli că greșește, că are un comportament incorect, trebuie atenționat din vreme, trebuie să discuți cu el. Colegiul medicilor trebuie să devină, în adevăratul sens al cuvîntului, un organism de etică și deontologie profesională.
4. Componența Colegiului mediciului trebuie să fie proporțională cu realitatea, în funcție de numărul de specialiști, stomatologi sau medici de familie. O treime din componența colegiului trebuie să fie medici de familie.
Dan Chelariu, chirurg plastic, șeful Secției Chirurgie Plastică și reparatorie:
1. Aș începe prin a încerca să intrăm în normalitate. Asta înseamnă să nu facem altceva decît să respectăm prevederile articolului 65 din Statut, în sensul prezentării, spre analiză și aprobare, a dării de seamă sau raportului de activitate a proiectului bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a bilanțului financiar-contabil, lucruri ce trebuie făcute anual și nu au fost făcute pînă acum niciodată. Se impune prezentarea bugetului și bilanțului, pentru că numai astfel se poate face o alocare corectă și eficientă a fondurilor, funcție de priorități și obiective. Un manager este bun dacă este eficient, nu dacă lucrează mult. O activitate care nu are punct final efic
iența nu are sens să fie făcută. Normalitatate însemnă transparență, eficiență, responsabilitate.
2. M-am simțit reprezentat în comisia din care am făcut parte și mai puțin în Consiliul județean lărgit, unde actul decizional întotdeauna a fost restrîns. A raporta îndatoririle și obligațiile ca realizări este o atitudine greșită. Îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor este minimum necesar pentru o activitate a colegiului.
3. Am o prioritate pe care aș repeta-o de trei ori: comunicare. Comunicarea între conducerea colegiului și corpul medical, printr-un buletin informativ editat lunar sau trimestrial, care să conțină problemele importante al Colegiului medicilor, distribuit tuturor medicilor. Este nevoie de comunicare, pentru reprezentarea intereselor medicilor și, în special, a medicilor de familie, în concesionarea și privatizarea cabinetelor medicale, cu drept de preempțiune. Medicina de familie a fost și trebuie să rămînă placa turnantă a activității medicale. Un al treilea punct, care ține tot de comunicare, presupune un contact direct cu medicii tineri, pentru integrarea și promovarea acestora, dar, în același timp, un program de facilitare-ajutorare a colegilor pensionari. Aș avea în vedere și facilitarea și realizarea de programe locale, de pregătire profesională continuă, pe cele trei spitale mari din județ, la care să participe toți membrii colegiului, cu invitarea de personalități medicale în vederea susținerii de simpozioane și conferințe. Asta va însemna punctaj pentru acreditarea-reacreditarea medicilor, în condiții avantajoase.
4. O corectă reprezentativitate se va putea face numai prin cunoașterea exactă a problemelor reale ale colegilor noștri, posibilă numai prin comunicare. Consider că cea mai importantă problemă, la ora actuală, este problema medicilor de familie. O reprezentare corectă ar presupune ca o treime din numărul membrilor din consiliul Județean al Colegiului medicilor să fie medici de familie, iar restul de două treimi să fie medici stomatologi, policlinică, spital, ambulatoriul de specialitate, pensionari.
Milena Ionescu, medic de familie, membru în actualul Consiliu Județean al Colegiului Medicilor și fost președinte al Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate:
1. Ar trebui găsită o modalitate de a discuta cu membrii colegiului, astfel încît să ajungem la o unitate a punctelor de vedere. Trebuie să lăsăm deoparte orgoliile, conservatorismul, să nu ne pierdem în lucruri mărunte și să urmărim ținta finală: un organism de etică și deontologie profesională, un for moral care să ne reprezinte. Îmi doresc ca noul colegiu să fie altceva decît ceea ce este acum. Președintele care va ieși trebuie să găsească modalitatea de a lucra în echipă, astfel încît să antreneze toți membrii colegiului să facă ceva, să se implice.
2. Sincer, nu în toate cazurile. Au fost situații în care Colegiul Medicilor ne-a ajutat, dar întotdeauna după ce am apelat la ei. Nimeni, niciodată, nu s-a autosesizat la problemele medicilor de familie. De asta noi, medicii de familie, candidăm acum. Pentru a fi reprezentativi. Nu se poate vorbi desapre reprezentativitate cînd, din 19 membri ai Consiliului Județean, doar doi erau medici de familie. Vocea noastră nu a fost auzită.
3. Principalele priorități mi se par a fi: organizarea de cursuri de perfecționare, prin contribuția financiară și a colegiului. Dacă din banii colegiului suporți un curs, fie și parțial, există, pe lîngă avantajul perfecționării continue, și posibilitatea de a urmări cîte puncte au acumulat medicii, în vederea acreditării lor;
– implementarea ghidurilor de practică în asistența medicală primară, astfel încît, pentru o anumită boală, să se aplice aceleași principii terapeutice în toate cabinetele;
– colegiul medicilor să asigure asistență medicilor, mai ales în cazul unor controale. Sînt foarte mulți colegi care nu sînt apărați cînd vine un control la ei, nu știu ce drepturi și ce obligații au. Ar trebui să le fie asigurată o asistență, chiar și juridică.
4. Există cîteva specialități care trebuie neapărat să aibă reprezentare în colegiu, mai ales din perspectiva judecării unei culpe medicale. Trebuie să existe un medic legist, un chirurg, un internist sau un anestezist, un neurolog și un pediatru. Fără aceste specialități, nu se poate discuta.
Dumitru Anton – medic pediatru, director al Spitalului de copii și actual vicepreședinte al Colegiului Medicilor
1. Prima măsură pe care aș lua-o dacă aș fi ales președinte al Colegiului Medicilor ar fi repartizarea funcțiilor pentru fiecare membru în parte al Consililui Județean și trasarea de sarcini cu termene concrete de evaluare. Concomitent ar trebui clarificat bugetul de venitul și cheltuieli.
2. Da. Eu am fost și reprezentat și reprezentant pentru că sînt vicepreșdinte al Consiliului Județean al Colegiului.
3. Prioritățile la capitolul de cheltuieli a fondurilor strînse trebuie să fie plata chiriei, a cheltuielilor materiale, a facturilor către furnizori și a salariilor angajaților. Apoi ar urma organizarea de manifestări științifice proprii și sprijinirea unor cadre medicale care vor să participe la manifestări științifice. Tot din banii strînși din cotizații ar trebuie spijiniți medicii tineri, rezidenții și specialiștii cu probleme familiale deosebite. Ar trebui ajutați din aceste fonduri și medicii pensionari bolnavi, care solicită sprijin pentru rezolvarea unor probleme de sănătate.
4. Nu se poate vorbi de o reprezentare a tuturor specialităților în Consiliul Județean al colegiului. Nici candidați nu s-au înscris din toate specialitățile, deci nu au cum să fie aleși. De fapt, nici regulamentul nu prevede o astfel de obligație, ca din consiliu să facă parte toate specialitățile din medicină.
Constantin Negru – medic chirurg în Spitalul Județean și fost director al Spitalului Buhuși
1. Nu m-am gîndit că voi ajunge președinte al Colegilului Medicilor, dar îmi doresc să fiu unul dintre membrii Consiliului Județean. În ipoteza că aș ajunge totuși președintele asociației profesionale a medicilor din Bacău, aș dori ca prima schimbare să fie reorganizarea structurii colegiului, în modul de lucru, în legăturile dintre medici și cu celelalte instituții medicale.
2. În afară de acreditarea pe care am primit-o de la Colegiu și de care orice medic are nevoie odată la cinci ani, altfel nu m-am simțit reprezentat de Colegiul Medicilor. Practic, în afara acelui act, Colegiul Medicilor nici nu a existat pentru mine.
3. Pentru cheltuirea fondurilor cred că prioritatea numărul unu trebuie să fie asigurarea accesului la literatura de specialitate pentru fiecare disciplină în parte. Ar urma apoi cursurile de perfecționare pentru toți medicii care doresc să le urmeze și organizarea de cursuri la Bacău cu invitarea unor profesori universitari.
4. Opinia mea este că din consiliu este nimerit să facă parte medici din fiecare secție, specialitate și localitate reprezentativă a județului.
Spiridon Veringă – chirurg pediatru, șeful secției de Chirurgie Infantilă din spitalul de copii
1. Prima măsură este simplu de luat: să respecți statutul Colegiului Medicilor. De aici recurg toate și atribuțiile, și drepturile.
2. Eu m-am simțit reprezentat pînă acum de Colegiul Medicilor pentru că au fost publicate la timp și afișate toate activitățile științifice din țară.
3. În primul rînd, trebuie specificat că fondurile nu pot fi cheltuite cum vrei. Trei priorități ar fi cheltuielile administrative, finanțarea de consfătuiri și congrese pentru medici și organizarea unui centru de documentare medicală.
4. Este greu ca în Consiliul Județean al colegiului să fie reprezentate toate specialitățile. Nici nu sînt atîtea locuri în consiliu cîte specialități sînt într-un spital.
Iulia Ștefănescu – medic stomatolog privat, reprezentantă a Organizației Mondiale a Sănătății
1. Nu vreau să ajung președinte al colegiului. M-am înscris pe lista de candidați ca să-mi reprezint specialitatea în Consiliul Județean sau în cel național. Vocea stomatologilor băcăuani nu s-a auzit pînă acum în cadrul colegiului, pentru că nu a existat nici un reprezentant. Sîntem peste 200 de stomatologi în județ și este normal ca și problemele lor să fie rezolvate de forul profesional al medicilor.
2. Timp de opt ani, stomatologii nu au avut nici un reprezentant în consiliul de la Bacău și nici în Adunarea Generală. Deci nu am avut cum să ne simțim reprezentați în vreun fel. La alegerile de acum, pe lista candidaților există numai un singur stomatolog.
3.Colegiul Medicilor trebuie să mențină înainte de toate un echilibru profesional, motiv pentru care cei buni trebuie ajutați să promoveze în carieră. Medicii tineri, cu o situație materială precară, fără părinți, sau care provin din familii nevoiașe și care fac dovada că sînt buni profesional trebuie ajutați de Colegiu să ajungă la o bursă, la diverse cursuri sau chiar la obținerea doctoratului. Susținerea financiară pentru promovarea competenței cred că trebuie să fie o prioritate majoră, și apoi cele legate de întreținerea administrativă a sediului.
4. Am văzut lista candidaților și m-am orientat deja. Sînt pe listă medici din mai toate specialitățile și din mai multe zone ale județului. Sînt oameni foarte buni, care merită să fie acolo. Sînt oameni care profesional au demonstrat că ar merita să-și reprezinte colegii de breaslă în asociația profesională a medicilor.
Adrian Cotîrleț – chirurg, directorul Spitalului Municipal din Moinești
1. Aș pune pe primul plan armonizarea relațiilor dintre medici. Colegialitatea dintre aceștia ar fi un lucru foarte important, fără de care colegiul nu poate funcționa așa cum ar trebui.
2. Este greu de răspuns la această întrebare. Răspunsul este undeva pe la mijloc. Nu m-am simțit nici reprezentat și nici nereprezentat, asta pentru că nici eu, nici colegii mei nu am avut vreo problemă a cărei rezolvare să fie de competența colegiului. Din acest motiv este greu să răspund.
3. Primul capitol pe care fondurile strînse din cotizații ar trebui să-l acopere este plata cheltuielilor ocazionate de participarea cu lucrare acceptată la manifestări științifice din țară și din străinătate. Pentru medicii din județ care participă la astfel de manifestări și cu lucrări științifice acceptate pentru prezentare de comisia de organizatori mi se pare firesc ca acoperirea cheltuielilor să fie făcută de Colegiu. Tot din banii cotizanților ar trebui organizat anual la Bacău un simpozion cu o temă care să suscite interesul mai multor specialități. Și informarea medicilor despre toate noutățile legislative ar trebui să fie o prioritate premanentă pentru care să nu se facă economie de bani.
4. Ar fi foarte bine ar fi dacă în Colegiul Medicilor s-ar regăsi cît mai multe specialități și cît mai multe cadre medicale din toate centrele medicale ale județului.
Constantin Vîrgulescu – ortoped, director al Policlinicii de adulți
1. Primul lucru pe care l-aș gîndi ar fi un set de măsuri pentru implicarea colegiului în viața medicilor. Principalul lucru pe care trebuie să-l facă o organizație profesională este sprijinirea membrilor săi. Fie că este vorba de rezolvarea unui litigiu, fie că este vorba de un ajutor material, Colegiul trebuie să se implice atunci cînd este nevoie de el.
2. Nu am avut niciodată probleme administrative pentru a căror rezolvare să fie nevoie de implicarea Colegiului. La capitolul dorințe aș fi vrut ca asociația profesională se se implice mai mult la informarea medicală. În privința litigiilor, Colegiul Medicilor și-a făcut treaba.
3. Fondurile trebuie cheltuite în special pentru reviste de circulație a diferitelor specialități, sponsorizarea anumitor colegi cu probleme financiare, care doresc să participe la manifestări științifice și poate chiar în creșterea calității actului medical. Dacă nu prin posibilitatea investițiilor în aparatură, măcar prin lobby-ul făcut pe lîngă factorii de decizie ai sistemului sanitar.
4. Eu cred că soluția ca toate specialitățile să fie reprezentate în Colegiul Medicilor ar fi ca specialitățile importante să aibă reprezentanți permanenți, iar restul să fie reprezentate prin rotație.
Gabriela Iacobescu, medic generalist la Podu Turcului:
1. Eu mi-am depus candidatura, dar nu am nici o șansă la președinția colegiului. Și totuși, cred că prima măsură care trebuie luată ține de modificare poziției medicului de familie, care este acum „Cenușăreasa” medicinei. În Uniunea Europeană, în America, medicul de familie este cel mai important. O reformă în sănătate presupune să faci medicină profilactică, nu curativă. Asta mi se pare prima măsură care trebuie luată: instituirea ideei de medicină profilactică.
2. Nu m-am simțit reprezentată, nu am avut legături cu Colegiul, chiar dacă m-am înțeles bine cu conducerea, care m-a ajutat cînd am avut nevoie.
3. Primele priorități, în opinia mea, ar fi:
– dezvoltarea medicinei din zonele rurale;
– dezvoltarea medicinei profilactice, introducerea de controale periodice, programate, invitarea pacientului, de către medicul de familie, prin scrisoare, la consultație, chiar dacă lui i se pare că este sănătos;
– găsirea unor soluții pentru ca toți pacienții care au nevoie să beneficieze de rețete compensate și gratuite, mai ales în medii cu probleme.
4. Cred că medicii de familie ar trebui să fie reprezxentați î1n proporție de jumătate în Consiliul județean al Colegiului medicilor. Mi se pare foarte important ca din colegiu să facă parte medici competenți, atașați de această meserie. Nu este, însă, suficient să fii un medic bun. Trebuie să fii și foarte atașat de colegi și dialogul cu ei trebuie să fie foarte bun.
Nicoleta BICHESCU
Cezara DUȚĂ
Lasă un răspuns