• băcăuanii fără apometre vor plăti apa caldă în sistem paușal, cîte 3,36 metri cubi pe lună • CET și Termloc trebuie să elaboreze un regulament unic de calcul a consumului de apă caldă • furnizorii de agent termic au două alternative: să contorizeze blocurile sau să accepte, cel puțin deocamdată, consumul paușal pentru locatarii fără apometre individuale • măsura autorităților și furnizorilor vine după ce zeci de familii au fost scoase din case din cauza datoriilor uriașe la întreținere
CET și Termloc, cei doi furnizori de agent termic din Bacău, se vor așeza în aceste zile la masa dialogului pentru a întocmi, împreună cu reprezentații administrație publice locale, noul regulament de calcul al consumului de apă caldă. Măsura adoptării acestui regulament de calcul a fost luată în urma întîlnirii pe care a avut-o marți viceprimarul Laurian Lucaș cu directorul CET, Vasile Drăgușanu, și administratorul Asociației 124 din Bacău. La această întîlnire a fost discutat, cu precădere, cazul Gergetei Ouatu, o locatară din Asociația 124 din Bacău, pe numele căreia au fost emise în ultimul timp facturi la întreținere de aproximativ zece milioane de lei lunar. Cea mai mare parte a sumei era reprezentată de factura la apa caldă. Majoritatea locatarilor din asociația din care face parte Georgeta Ouatu au centrale de apartament ori și-au montat apometre. În aceste condiții, diferența dintre suma consumurilor declarate de locatarii contorizați și cantitatea de apă caldă furnizată lunar de CET Bacău, societatea care asigură agentul termic către această asociație, este plătită de către locatarii care, în lipsa unui contor individual, nu au cum să își justifice consumurile. Realitatea din teren a demonstrat faptul că acest caz, al familiei Ouatu, nu este unul singular. Un număr de 76 de familii din cadrul Asociației 124, dar și alte cîteva sute din întreg orașul, care nu au centrale termice de apartament și nici contori individuali, sînt nevoite să plătească lună de lună sume astronomice la întreținere. Acest lucru a determinat autoritățile locale să recunoască faptul că este mai mult decît necesar să se adopte o măsură pentru ca băcăuanii necontorizați individual să plătească un consum de apă caldă cu mult mai aproape de realitate.
Viceprimarul Laurian Lucaș spune că noul regulament de calcul al consumului de apă caldă va fi aplicat pentru toți locatarii din Bacău care nu au centrale termice sau apometri individuali, indiferent de furnizorul de agent termic la care sînt racordați. „CET și Termloc vor trebui să se așeze la masa dialogului pentru a găsi, de comun acord, cele mai bune soluții pentru noul mod de calcul al consumului. În ceea ce ne privește, avem tot interesul ca CET Bacău, societate pe care o avem în administrare, să furnizeze agent termic la un preț cît mai convenabil pentru populație. În aceste condiții, și Termloc va trebui să își reconsidere prețurile la agentul termic pe care îl va furniza către populație”, spune viceprimarul Laurian Lucaș.
Chiar dacă regulamentul va fi elaborat de furnizori și administrația locală, pentru a deveni funcțional, el trebuie dezbătut împreună cu asociațiile de proprietari. Administratorii asociațiilor sînt singurii care, conform legii, au dreptul să repartizeze consumurile. Cele două firme furnizoare de agent termic din Bacău nu s-au pus, încă, de acord, în privința variantei pe care vor merge în elaborarea regulamentului. „Pentru elaborarea regulamentului avem în vedere două situații: cînd blocurile sînt contorizate și cînd aparatele de înregristrare nu au fost încă montate la intarea în bloc. În cazul blocurilor contorizate, din consumul general înregistrat de contorul blocului se scad consumurile declarate de locatarii care au apometre individuale. Cei care nu au apometre vor plăti în sistem paușal, probabil 3,36 mc apă caldă de persoană pe lună. Și acest consum se scade din cifra înregistrată de contorul general. Dacă, în final, consumul este mai mare, se aplică un coeficient de corecție, ceea ce înseamnă că diferența în plus înregistrată de apometrul general se va împărți între locatarii cu apometre în apartament. În cazul blocurilor care nu sînt contorizate vom aplica, cel mai probabil, facturarea în sistem paușal, pentru proprietarii de apartamente care nu au apometre individuale, ceea ce înseamnă că vor achita tot 3,36 mc apă caldă pe lună. Acest sistem de plată va fi însă utilizat numai pînă la contorizarea branșamentelor, după care se va aplica același coeficient de corecție”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău.
De partea cealaltă, patronul Termloc, Dumitru Crîșmaru, spune, referitor la noul regulament, că „nu știu nimic despre regulamentul de calcul a apei calde, dar ne vom gîndi și noi la niște soluții. Ne vom conforma și noi și îl vom aplica, pentru că unde-i lege nu-i tocmeală”.
Contorizarea consumului de apă caldă la nivelul scărilor de bloc nu este valabilă nici măcar în cazul a 20 la sută din blocurile din Bacău. Înainte de a preda cele 11 centrale termice CET-ului, Termloc avea contorizate 9,9% din asociații pentru consumul de apă caldă și agent de încălzire, 6,6% din asociații complet contorizate pentru consumul de căldură, 17,6% din asociații parțial contorizate la agent termic, iar un procent de 65,9% din asociații nu au fost deocamdată contorizate. Imobilele deservite de CET nu erau contorizate în primăvară nici măcar în procent de 2%. Firma a început în această vară montarea de aparate de înregistrare a consumului de apă caldă, acțiune care s-a finalizat la doar două obiective termice.
Aplicarea indicelui de corecție la consumul de apă, acolo unde apometrele blocurilor înregistrează cantități mai mari de apă, a fost introdusă de RAGC în urmă cu cîțiva ani, iar obligativitatea de a plăti mai mult decît consumă a stîrnit reacții violente în rîndul locatarilor care au apometre în apartamente.
Dacă CET și Termloc vor reuși să ajungă la o înțelegere în vederea adoptării acestei măsuri, noul regulament de calcul va fi primul act normativ pe care îl vor elabora, împreună, cei doi furnizori de agent termic din Bacău. (Elena SOLOMON, Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns