Liberalul Petru Plăcintă, la un pas de incompatibilitate
• consilierul local cerea insistent, cu două luni în urmă, ca Executivul să cumpere laptop-uri scumpe pentru aleșii băcăuani n după ce suma s-a dublat, firma lui Petru Plăcintă s-a înscris la licitație n acesta vroia să vîndă Primăriei 27 de laptop-uri prin Cybernet, firma la care acționari sînt el și copiii săi n societatea a pierdut licitația n Petru Plăcintă nu vede nici o incompatibilitate: nici morală, nici legală
Petru Plăcintă, unul dintre puținii aleși locali care pînă acum s-a ținut departe de a face afaceri cu municipalitatea băcăuană, se pare că n-a mai rezistat tentației. Așa că, de curînd, s-a înscris la o licitație, cu firma în care este acționar alături de copiii lui. Și, nu oricum, ci după ce a insistat în Consiliul local ca suma pusă la bătaie pentru această licitație să se dubleze. Plăcintă s-a înscris la licitație, deși legea spune foarte clar că, nici el, dar nici rudele lui de gradul I, nu au voie.
Afacerea vînată de liberalul Petru Plăcintă se referă la achiziționarea de către Primăria Bacău a nu mai puțin de 27 de laptop-uri. Subiectul a ajuns pe masa consilierilor locali în urmă cu două luni. Inițial, Executivul nu părea dispus să cheltuiască mai mult de 410 milioane de lei pentru calculatoarele portabile, pe care a luat decizia de a le cumpăra pentru a mai economisi bani de la buget și pentru a eficientiza activitatea consilierilor. în timp ce se discuta pe marginea subiectului, consilierul Petru Plăcintă a intervenit și a insistat ca suma să se dubleze. „E o idee extraordinară să înlocuim transportul și volumul mapelor de ședință cu aceste mijloace moderne. Dar nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că, la valoarea asta, laptopurile sînt second hand. S-au mai consumat licitații cu obiecte de proastă calitate. Eu spun să nu luăm știfturi care zac prin magazii și cineva trebuie să scape de ele. Sîntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine. Un laptop performant costă pe puțin 30 de milioane de lei. Dacă le luăm pe cele de 15 milioane, nu vor mai funcționa cînd le vom da colegilor din legislatura viitoare”, cerea la acea vreme Petru Plăcintă. Intervenția lui i-a convins pe ceilalți consilieri, care au acceptat să aloce 820 de milioane de lei. Că intervenția de atunci a lui Petru Plăcintă n-a fost deloc dezinteresată o demonstrează faptul că acesta s-a înscris imediat la licitație, cu firma Cybernet.
Plăcintă se înscrie la licitație, deși nu avea voie
Conform datelor de la Registrul Comerțului, Petru Plăcintă este acționar la firma Cybernet SRL Bacău cu 13, 3 procente. Ceilalți acționari sînt Mircea Petru Plăcintă, fiul său, cu 33,3 la sută, fiicele sale Gabriela Iuliana Zavorodnic și Muller Cristina Mihaela, prima cu 16,7 procente, iar cea de-a doua, cu zece la sută, și ginerele Zavorodnic Cristian Daniel, cu 26,6 la sută. Deși s-a înscris la licitație, Petru Plăcintă nu avea voie să facă acest lucru. Și asta, deoarece el este atît consilier, adică unul dintre cei care decide în numele administrației locale, dar este și acționar la o firmă privată, care urmărea să încheie un contract cu Primăria.
Că alesul local Petru Plăcintă nu avea ce căuta la o licitație a Primăriei Bacău cu o firmă în care este acționar o spune chiar Legea 161, din 2003. „Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte (…)”, se arată clar la articolul 90, alineatul 1. Ori, este evident că Plăcintă s-a înscris la licitație cu scopul vădit de a încheia ulterior un contract cu Primăria Bacău. Și, tot legea spune că, și dacă Petru Plăcintă nu ar fi fost acționar, prezența firmei Cybernet la licitația organizată de primărie l-ar fi adus tot în situația de incompatibilitate, deoarece acționari sînt și copiii acestuia. Ori, legea precizează că prevederile de mai sus „se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sînt detinute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”.
„Este incompatibil”
Am cerut și părerea unui specialist referitor la situația existentă. Fără să-i precizăm despre cine este vorba, Traian Milon, secretarul general al județului, a fost foarte categoric cu privire la această problemă: „E un caz clar de incompatibilitate. Nu poate participa la licitația organizată de autoritatea unde deține și funcția de consilier. Ori renunță la calitatea de consilier, ori renunță la licitație. Dacă cineva aflat în situația amintită cîștigă acea licitație, consilierul este obligat să demisioneze din funcția publică sau să renunțe la acțiunile firmei”, ne-a declarat Traian Milon. Petru Plăcintă, însă, n-a ajuns în situația de a renunța la acțiuni ori a abandona funcția publică, și asta pentru că nu a cîștigat licitația. însă este clar ca lumina zilei că alesul local, prin firma lui, ar fi urmat să semneze acel contract, în cazul în care ar fi cîștigat.
Am încercat să aflăm de la Primăria Bacău cum de s-a ajuns în această situație. „Cybernet SRL nu are încheiat nici un contract cu Primăria Bacău, astfel încît articolul 90 nu are aplicare în situația în cauză”, ne-a declarat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului. L-am întrebat, însă, ce s-ar fi întîmplat dacă Cybernet ar fi cîștigat licitația, iar secretarul Popovici susține că, dacă s-ar fi ajuns acolo, Primăria n-ar fi semnat contractul.
Petru Plăcintă nu vede nici o incompatibilitate
L-am întrebat, în final, pe consilierul și omul de afaceri Petru Plăcintă dacă el se consideră incompatibil. „Incompatibilitate, în ce sens? Eu acolo am șase sau șapte la sută, deci nici nu se pune problema. Copiii mei sînt acționari, dar ce legătură au copiii sau ginerele, că el conduce acolo? Nu eu conduc, pentru că nu e treaba mea. Nu m-am înscris eu la licitație, nu eu conduc. Sînt acționar așa cum sînteți dumneavoastră cu acele cupoane la fondul proprietății de stat”, a afirmat Petru Plăcintă. El a continuat, spunînd că nu poate fi vorba de incompatibilitate, fiindcă în situația lui sînt zeci de mii de alți oameni și că „nici vorbă de așa ceva, pentru că ar însemna să se blocheze economia”. Petru Plăcintă a explicat că Cybernet s-a dus cu cel mai mic preț, deoarece a vrut să fie cît mai multe societăți la licitația Primăriei, iar instituția să aleagă, în final, prețul cel mai bun. N-a fost așa, fiindcă în atare situație ar fi trebuit aleasă Cybernet. Numai că reprezentanții comisiei de licitație au considerat că firma nu a îndeplinit și condiția de valabilitatea a ofertei stipulată în caietul de sarcini, iar cîștigătorul licitației a fost aleasă firma Direct Office din Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.