Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

PENTRU CĂ AU AMÎNAT PÎNĂ ÎN ULTIMA CLIPĂ Administratorii căscați se înghesuie la Finanțe să cumpere noile formulare tipizate

Redacția Ziarul de Bacău

• acestea puteau fi cumpărate încă de la 1 octombrie • pentru folosirea vechilor tipizate, pedeapsa este amendă sau închisoare, deoarece fapta se consideră evaziune fiscală • la Finanțe s-a format o coadă de 50-60 de persoane • un administrator și-a trimis femeia de serviciu să cumpere tipizate

Schimbarea formularelor tipizate cu regim special provoacă mari dureri de cap administratorilor de firme, care nu și-au găsit timp anul trecut să cumpere noile hîrtii la Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău. Deși formularele puteau fi procurate încă de la 1 octombrie 2002, abia acum, după 6 ianuarie, conducătorii de firme s-au prezentat la DGFP, unde s-au format cozi de 50-60 de persoane. „Eu am mai luat un rînd de formulare, anul trecut, dar le-am terminat, că am cerut puține. Dacă știam ce cozi vor fi, luam un sac și terminam treaba”, ne-a spus Bogdan Frățilă, un administrator de firmă. El era ieri unul dintre puținii care se îngrijiseră din timp de achiziția tipizatelor. Valentin Jigău, tot administrator de societate, ne-a spus că a lăsat pentru ceasul al doisprezecelea cumpărarea facturilor, deoarece „am crezut că se amînă”. Iulian Dan, aflat mai la coada-cozii, s-a plîns că a aflat în ultimul moment că și persoanele fizice autorizate trebuie să-și ia alte formulare: „Am citit în ziare că agenții economici trebuie să facă asta, dar n-am știut că și eu mă încadrez aici, că sînt agent economic”. Cea mai ciudată prezență la coada de ieri de la Finanțe a fost a unei femei de serviciu de la birourile unei firme. Ea stătea la coadă cu o listă de cumpărături în mînă, dar fără nici un altfel de act. „M-a trimis șefu’ să stau la coada asta și mi-a dat două milioane de lei să cumpăr de pe hîrtia asta”, ne-a spus femeia. Cel mai probabil, ea a stat degeaba la coadă, tocmai din cauză că nu avea acte. Paradoxal, persoanele de la coadă nu se manifestau nervos, dar cei mai mulți boscorodeau la adresa deselor modificări din sistemul fiscal. Ei mai au vechi tipizate și anularea lor li se pare nelalocul ei.

Față de situația creată, Maricel Radu, purtător de cuvînt al DGFP, ne-a declarat că „noi ne desfășurăm activitatea în condiții normale, dar programul nu se încheie seara decît după ce toți solicitanții de tipizate sînt rezolvați”. Radu afirmă că agenții economici au fost înștiințați din timp și în repetate rînduri despre schimbarea tipizatelor în presă, încă din luna august. Reprezentantul DGFP dă asigurări că, deocamdată, sînt stocuri suficiente pentru toți solicitanții, dar precizează că vechile tipizate nu mai pot fi folosite, în caz contrar conducerea firmei făcîndu-se vinovată de evaziune fiscală, infracțiune pedepsită cu amendă sau închisoare.

Cozile de la DGFP ar fi putut fi evitate, dacă procurarea tipiatelor s-ar fi făcut din timp, înainte de Sărbători, mai ales că, în acea perioadă „au fost zile cu solicitări reduse”, după cum a informat Maricel Radu.

Tipizatele se vînd la Bacău pentru tot județul

Singurul loc din județ din care se pot achiziționa noile tipizate este imobilul DGPC, partea veche, la parter. De la 1 ianuarie, agenții economici trebuie să utilizeze numai documente cu regim special executate pe hîrtie autocopiativă cu elemente de securitate specială. Noile tipuri de imprimate sînt conforme cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 989/2002. Hîrtia autocopiativă permite copierea înscrisului de pe pagina 1 pe exemplarele 2 și 3, dar cu o altă culoare (verde, albastru etc.), fapt posibil datorită unor microcapsule de cerneală aplicate pe spatele hîrtiei. În masa hîrtiei sînt încorporate fibre fluorescente, cu lungime de doi milimetri, vizibile în spectrul ultraviolet.

Pentru a putea cumpăra noile formulare, pentru persoanele juridice trebuie prezentate la ghișeu copia după codul fiscal sau codul unic, comandă ștampilată și buletinul de identitate al reprezentantului. Persoanele fizice autorizate au nevoie de certificatul fiscal de la Administrația finanțelor publice competentă și de buletinul de identitate. (Florin POPESCU)

Prețurile cu amănuntul ale formularelor tipizate cu regim special

Denumire formular, cod Format Preț vînzare (lei)

Aviz de însoțire a mărfii 14-3-6 A4 161.000

Aviz de însoțire a mărfii 14-3-6 A5 95.000

Chitanță 14-4-1 A6 63.000

Factura fiscală 14-4, 10 A4 161.000

Factura fiscală 14-4,10 A5 95.000

Factura fiscală 14-4,10 A6 82.000

Factura 14-4-10 A4 161.000

Bon comandă chitanță cu TVA A5 72.000

Chitanță chirii 14-4-1 A4 52.000

Notă de plată numerar/virament ospătar A6 61.000

Notă de plată numerar/virament hotel A6 62.000/61.000

Bon marcaj X7 62.000

Borderou încasări-vînzări A4 118.000

Monetar A6 63.000

Aviz însoțire a mijloacelor fixe – seturi – 3.500

Chitanță 14-4-1 seturi 1.100

Factura fiscală 14-4-1 seturi – 3.500

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.