începe școala!
• anul acesta, elevii au parte de mai multe zile de școală n elevii Școlii 7 din Onești încep cursurile în frig
Pentru copiii și tinerii care încă se mai află pe băncile școlii, mîine va fi ultima zi de vacanță. Școala va fi reluată de luni și tot de atunci va începe și cea mai tensionată perioadă din acest semestru pentru elevii de gimnaziu. Asta pentru că, o bună parte din teze vor fi date în perioada 9 ianuarie – 3 februarie, dată pînă la care va trebui încheiată situația școlară pentru primul trimestru. Inspectorul școlar general Radu Ababei spune că, față de anul școlar trecut, anul acesta elevii vor veni mai multe zile la școală. „Spre deosebire de anul școlar 2004 – 2005, care a avut 35 de săptămîni, în anul școlar 2005-2006 se vor desfășura 36 săptămîni de cursuri. în momentul în care a fost gîndită această structură a anului școlar s-a avut în vedere decongestionarea programei și înlesnirea parcurgerii sale atît de către elevi cît și de cadrele didactice”, explică Radu Ababei. Structura anului școlar echilibrează durata celor două semestre, din punct de vedere al numărului de săptămîni. Astfel, semestrul I cuprinde 19 săptămîni, iar semestrul al II-lea, 17 săptămîni. Vacanța intersemestrială este programată în intervalul 4 februarie -12 februarie. Cel de-al doilea semestru are următoarea structură: de luni, 13 februarie, pînă în data de 14 aprilie se vor face cursuri, între 5 aprilie și 24 aprilie va fi vacanță, iar de pe 25 aprilie și pînă în data de 16 iunie elevii vor fi din nou în clase.
Sesiunea bate la ușă
Nici studenții nu vor fi scutiți de emoții în această perioadă. Profesorul universitar Gheorghe Pintilie, prorectorul Universității Bacău spune că, peste două săptămîni, studenții vor intra în sesiune, iar perioada examinărilor va dura pînă în prima decadă a lunii viitoare.
învățămînt în frig, la Școala 7 din Onești
începerea orelor de curs dă frisoane elevilor, învățătorilor și profesorilor de la Școala nr. 7 din Onești, întrucît centrala termică proprie a școlii nu funcționează normal. în zilele reci dinaintea vacanței de iarnă, elevii și profesorii au fost nevoiți să stea îmbrăcați în școală pe parcursul orelor de studiu, fiindcă temperatura din clase abia atingea 10 grade Celsius. Directorul Maria Grădinaru a sesizat această situație Primăriei municipiului Onești, care a răspuns printr-o scrisoare oficială că această problemă este de competența „Termon” SRL, societate comercială a Consiliului Local Onești. „Echipe de la Termon vin în fiecare zi. Ei au demontat trasee, au schimbat o pompă, șurubăresc mereu, dar nu găsesc ce are această centrală. Bănuiesc că sînt scurgeri în pămînt și apa nu este la presiune, dar nicăieri în școală nu se vede nici o scurgere ori vreo pierdere a apei”, ne-a declarat Maria Grădinaru. De la Termon SRL Onești, directorul executiv Cornel Ștefănescu ne-a spus că la Școala nr.7 se lucrează intens și speră că situația se va rezolva în scurt timp. „Acum, centrala funcționează după pornire patru ore normal, după care iarăși nu mai funcționează. Deoarece centrala trebuie să asigure căldură atît pentru corpul școlii, cît și la sala de sport a școlii, pentru a depista neregularitățile s-au izolat și oprit pe rînd aceste trasee, dar tot nu a ieșit nimic la iveală”, a spus unul dintre salariații școlii. Directoarea Maria Grădinaru este îngrijorată mai ales pentru cei mici, din primele clase. (Elena SOLOMON, Ion MORARU)ția se va rezolva în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.