Dintre cele aproape 2.000 de miliarde de lei, cît reprezintă bugetul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău pe 2006 pentru servicii medicale, în primele șapte luni s-au plătit furnizorilor (spitale, cabinete medicale, farmacii etc.) numai 946,1 miliarde lei. Din această sumă, cel mai mult, adică 503 miliarde lei, a fost virat spitalelor. Suma este aproape aceeași ca în 2005, dacă avem în vedere că în tot anul trecut aceste unități au primit 910 miliarde lei. Pentru 2006 rezultă o medie lunară de 72 miliarde lei, cu numai două miliarde lei mai mult decît în 2005. Cu medicamentele compensate și gratuite, Casa a cheltuit 201,9 miliarde lei, în timp ce în 2005, pe întregul an, a plătit farmaciilor 420 miliarde lei. De altfel, pentru 2006 are prevăzut în buget pentru tratamentul în ambulatoriu 382 miliarde lei. Și pentru analize medicale fondurile sînt mai modeste ca anul trecut. în 2006, pentru acest tip de servicii medicale sînt alocate 25,8 miliarde lei, cu 3,2 miliarde lei mai puțin, din care pînă la 31 iulie au fost cheltuiți 15,4 miliarde lei, adică 2,2 miliarde lei/lună, cu 300 milioane lei mai puțin decît în 2005. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.