Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat, duminică, 42 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti, Bârlad, Bacău, Piteşti, Galaţi şi Constanţa, pentru a destructura un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani, conform DIICOT.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că în perioada februarie – decembrie 2013, grupul infracţional organizat, format din peste 50 de persoane, cetăţeni români şi străini, a efectuat retrageri frauduloase de numerar (peste 34.000 de operaţiuni), în 24 de state, respectiv SUA, Belgia, Canada, Columbia, Republica Dominicană, Egipt, Estonia, Germania, Indonezia, Italia, Japonia, Letonia, Malaezia, Mexic, Pakistan, România, Rusia, Spania, Sri Lanka, Thailanda, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, în valoare de peste 15 milioane de dolari, precizează sursa citată.
În activitatea infracţională au fost vizate bănci din SUA şi Oman.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că liderii grupării au accesat în mod neautorizat sistemele informatice ale unor instituţii bancare obţinând astfel datele unor carduri aferente conturilor unor mari corporaţii, iar ulterior respectivele date erau inscripţionate pe carduri clonate şi distribuite către alţi membri ai grupării”, precizează anchetatorii.
Operaţiunea de retragere de numerar de la bancomate se efectua în mod organizat, într-un interval de timp stabilit, în zilele nelucrătoare ale băncilor. Membrii grupării efectuau retrageri frauduloase de numerar, concomitent, de la bancomatele unor instituţii bancare din Japonia, Anglia, Germania, Italia, Spania, Belgia şi România.
„Grupul infracţional a acţionat în acelaşi mod la data de 2 decembrie 2013, în România, reuşind să efectueze 4.200 de retrageri frauduloase, în valoare de 5.000.000 de USD, de la ATM-uri ale unor instituţii bancare din 15 oraşe. Totodată, la data de 20 februarie 2013 a fost retrasă din Japonia de către aceeaşi membrii ai grupării suma de 9.000.000 USD”, conform anchetatorilor.
În urma percheziţiilor de duminică, au fost găsite şi ridicate 16 laptopuri şi telefoane mobile folosite în activitatea infracţionala, două kilograme de aur în lingouri, tablouri şi suma de 150.000 de euro.
De asemenea, liderii grupării au investit sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor în bunuri mobile şi imobile asupra cărora se vor institui măsuri asiguratorii, precizează procurorii DIICOT.
La sediul DIICOT Bucureşti au fost aduse, pentru a fi audiate, 25 de persoane. Dintre acestea, șapte persoane, între care fotbalistul de la FC Otopeni Bogdan Ghiceanu, au fost reţinute. (Mediafax)
Lasă un răspuns