Oamenii de afaceri din Bacău au aflat ieri că avansul pe care Bulgaria l-a luat în fața României în ochii Occidentului este perfect explicabil de performanțele economice ale vecinilor de peste Dunăre. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău a organizat ieri o întîlnire a întreprinzătorilor și reprezentanților asociațiilor profesionale cu Atanas Stamov, secretar cu probleme sociale și economice în cadrul Ambasadei Bulgariei la București. Gazda întîlnirii a fost Marilena Ionescu, director Relații Economice la CCIA Bacău. Datele despre economia bulgară prezentate de Atanas Stamov sînt mai mult decît relevante: deficitul bugetar 2001 – mai mic de un procent, inflația pe primele nouă luni ale anului 2002 – 1,4 la sută, turismul – privatizat integral. Atanas Stamov a declarat că economia Bulgariei și-a revenit foarte bine după 1997, cînd inflația a fost de 550 la sută pe an. Revirimentul a fost posibil datorită unui Consiliu Monetar, instituție supraguvernamentală care ia deciziile privind macroeconomia. Singura mare problemă cu care se confruntă acum Bulgaria este șomajul, care a ajuns la 18 la sută, din cauza „restructurării și privatizărilor din ultimii ani”. De asemenea, ca un argument al avansului vecinilor de la sud, Comisia Europeană a recunoscut de curînd că în Bulgaria există o economie de piață funcțională, performanță la care România încă mai visează. Întîlnirea româno-bulgară a continuat cu prezentarea de către ambele părți a oportunităților de afaceri. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns