Începînd de anul acesta, conducerea Sport Club Municipal Bacău (director Dorin Arădăvoaicei) a decis ca premierea sportivilor proprii, evidențiați în întreceri interne și internaționale, să se facă de două ori pe an, în iulie și în decembrie, și nu imediat după încheierea concursurilor de anvergură. În iulie, adică luna aceasta, vor fi premiați medaliații din lunile ianuarie – iunie. Referatele de rigoare au fost deja întocmite, urmînd ca într-una din zilele următoare să se efectueze premierea propriu-zisă. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns