Bogdan Dobrescu (54 kg), Florin Avramescu (cat. 64 kg), Constantin Bejenariu (81 kg), Adrian Stanca (91 kg) și George Gavrilă (^ 91 kg), toți de la Perla Box Sport Club Municipal Bacău, sînt, de ieri, campioni naționali la categoriile amintite. Clubul băcăuan mai are în cont și o medalie de argint, cucerită de Marius Marcu, nimeni altul decît învinsul din finală al colegului său George Gavrilă. Practic, Perla Box Sport Club Municipal a cîștigat tot ce se putea, toți cei șase pugiliști care au participat la finalele Campionatului Național de Box seniori luînd medalii, cinci de aur și una de argint. Cu această performanță, elevii antrenorilor Relu Auraș și Nicolae Cara au adus din nou Bacăului titlul de campioană pe țăra la echipe. De menționat este că Constantin Bejenariu, cel mai bun boxeur de la aceste campionate, a cîștigat înainte de limită, prin inferioritatea adversarului în repriza a doua. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns