• un telefon anonim primit ieri, în jurul orei 11,00, la secretariatul liceului, avertiza asupra prezenței în școală a unei bombe • în cîteva minute, toți cei aproximativ 1.000 de elevi din școală au fost evacuați • în liceu au fost „uitați” elevii unei clase mai izolate • cei 23 de adolescenți dădeau extemporal la istorie și au ieșit abia după o oră • alarma s-a dovedit falsă
Cei aproape o mie de elevi ai Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău au avut parte, ieri dimineață, de o pauză prelungită, după ce la secretariatul instituției s-a primit un telefon care anunța existența unei bombe în incinta instituției. Apelul telefonic a fost primit în jurul orei 11,00, în timpul pauzei mari. „A sunat un bărbat cu o voce foarte gravă, care i-a spus secretarei că e o bombă în liceu. El a avertizat să nu este o glumă, că vorbește foarte serios. După zece secunde de convorbire, a închis telefonul”, ne-a declarat profesorul Dragoș Florescu, directorul adjunct al Colegiului „Ferdinand I”. Prima măsură luată de conducerea liceului a fost evacuarea tuturor elevilor care în acel moment se aflau la cursuri. „Pe la 11,20 a venit la noi în clasă domnul inginer și ne-a spus să evacuăm clasa, pentru că s-a primit un telefon cum că în școală ar fi o bombă. Am ieșit cu toții pe terenul de sport din curtea liceului, iar acum ne-au spus să plecăm acasă”, spunea Ciprian Budescu, elev în clasa a XI-a la liceul băcăuan.
Supravegheați îndeaproape de echipele de jandarmi sosite imediat la fața locului, cei aprovimativ 1.000 de elevi au părăsit curtea școlii. Unii erau amuzați de ceea ce li se întîmplă, alții erau indiferenți, iar cei mai mulți se bucurau că au scăpat de cîteva ore. „Da’ oare ședința cu părinții se mai face ?”, întreba, dezorientat un băiat. O întrebare deloc întîmplătoare, pentru că avertizarea cu bomba a venit cu cîteva ore înaintea desfășurării ședinței cu părinții, care era programată să aibă loc ieri după-amiaza. La liceul băcăuan se obișnuiește ca, semestrial, să se organizeze întîlniri între profesori și toți părinții care au copii în școala respectivă. Antoaneta Pătrașcu, directorul Colegiului „Ferdinand”, spune că, mai mult ca sigur, amenințarea cu bomba a fost „opera” unuia dintre elevii școlii. „La orele 18,00 aveam programată ședința cu părinții în care se va discuta situația școlară a fiecărui elev. Nu este exclus ca unul dintre elevii care nu a început prea bine acest an să fi încercat prin acest mod să amîne ședința. În cazul în care se va dovedi cine este autorul farsei, acesta va fi exmatriculat”, ne-a declarat directorul Colegiului.
Cîțiva tineri au fost abandonați într-o clasă retrasă
În jurul orei 11,45, toți cei aproape 1.000 de elevi părăsiseră deja curtea școlii. La cîteva minute după ce incinta s-a eliberat a sosit și echipajul antitero de la Serviciul Român de Informații. După cîteva informații culese de la profesorii care se mai aflau în fața intrării principale a liceului, geniștii au intrat imediat în școală. Pînă în jurul orei 12.00, pe străduța înghesuită și-au făcut loc și mașina salvării și autospeciala de la pompieri. În timp ce geniștii se echipau cu veste de protecție și căști, iar jandarmii încercuiseră zona pentru a bloca accesul altor persoane în curtea liceului, din clădirea în care se presupunea că ar fi fost plasată bomba au început să iasă elevi. Ei au fost uitați de echipele de evacuare în incinta imobilului. „Noi învățăm într-o clasă mai izolată și nu ne-a spus nimeni că e bombă. Am auzit gălăgie pe holuri, dar dădeam lucrare la istorie și nu a ieșit nimeni afară. Abia la 12,00, cînd am ieșit în pauză, am înțeles că s-a primit un telefon că există o bombă în școală”, povestește amuzat, în timp ce părăsea curtea școlii, unul dintre liceeni. Cei 23 de elevi din clasa a XI-a care au rămas încă o oră în școală păreau speputea întîmpla dacă amenințarea era reală”, ne-a spus una dintre fete.
În jurul orei 13,30, verificările în clasele liceului băcăuan s-au finalizat, iar concluzia a fost că totul nu a fost decît o alarmă falsă.
Pentru prevenirea unor asemenea evenimente, în ședința consiliului profesoral de ieri s-au instituit măsuri drastice în ceea ce privește accesul în această unitate de învățămînt. „Vom reintroduce uniforma școlară cu matricolă, iar fiecare elev va purta un ecuson la vedere. Vom întări măsurile de pază, astfel încît în incinta unității de învățămînt să nu poată intra oricine. În ceea ce privește orele pierdute astăzi, acestea vor fi recuperate”, ne-a mai spus directoarea Pătrașcu. (Costinela BREAHNĂ)
pe raster:
Colegiul „Ferdinand”, printre puținele din județ unde pînă acum nu a existat amenințare cu bomba
După explozia de la începutul lunii noiembrie a anului trecut de la Liceul Jean Monet din București, aceasta a fost prima amenințare cu bombă la o școală din județul Bacău. Colegiul Ferdinand era printre puținele unități de învățămînt din oraș la care nu au existat niciodată astfel de sesizări. În primăvara anului trecut, polițiștii băcăuani atinseseră „performanța” de a primi aproape zilnic telefoane anonime prin care erau avertizați despre plasarea unor bombe în școli. Pînă acum, polițiștii băcăuani au descoperit patru dintre autorii acestor farse, doi din Onești și doi din municipiul Bacău. Ei s-au dovedit, de fiecare dată, a fi elevi sau foști elevi ai acestor unități de învățămînt. Conform noului Cod Penal, pedeapsa pentru o astfel de infracțiune poate ajunge pînă la 12 ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns