Vineri dimineața, Papa Francisc i-a primit pe participanții la Congresul Internațional “Libertatea religioasă conform dreptului internațional și conflictul global al valorilor”, în desfășurare la Roma în zilele de 20 și 21 iunie. Discursul său a evidențiat că tema libertății religioase a devenit recent subiect de intensă dezbatere între guverne și diferite confesiuni religioase, adăugând că Biserica Catolică, în acest domeniu, are o lungă istorie în sprijinirea libertății religioase, culminând cu declarația “Dignitatis humanae” a Conciliului Vatican II, informează catholica.ro. “De fapt, orice ființă umană este un ‘căutător’ al adevărului cu privire la propria origine și la propriul destin. În mintea sa și în inima sa apar întrebări și gânduri care nu pot să fie reprimate sau sufocate, deoarece provin din adânc și sunt naturale esenței intime a persoanei. Sunt întrebări religioase și au nevoie de libertatea religioasă pentru a se manifesta pe deplin.” Papa a subliniat că “rațiunea recunoaște în libertatea religioasă un drept fundamental al omului care reflectă cea mai înaltă demnitate a sa, aceea de a putea căuta adevărul și de a adera la el, și recunoaște în ea o condiție indispensabilă pentru a putea desfășura toată potențialitatea proprie. Libertatea religioasă nu este numai aceea a unei gândiri sau a unui cult privat. Este libertate de a trăi conform principiilor etice care decurg din adevărul găsit, atât în mod privat cât și în mod public.”
A încheiat exprimându-și marea durere “să constat că în lume creștinii îndură cel mai mare număr de asemenea discriminări. Persecuția împotriva creștinilor astăzi este chiar mai puternică decât în primele secole ale Bisericii și există mai mulți creștini martiri decât în acea epocă. Aceasta se întâmplă la peste 1700 de ani de la edictul lui Constantin, care acorda libertate creștinilor de a mărturisi public credința lor.”
Persecuția religioasă, mai răspândită azi decât acum 1700 de ani
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.