• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Persoanele cu handicap nu au unde lucra

Persoanele cu handicap nu au unde lucra

Ziarul de Bacau 21 aprilie 2004 Lasă un comentariu

LikeShare

• cu toate că legea oferă scutiri de taxe vamale la importuri, de TVA și pe profit, patronii nu vor să înființeze ateliere de lucru pentru persoanele cu handicap

Agenții economici din județul nostru care înființează ateliere de lucru, numite și unități protejate, pentru persoanele cu handicap beneficiază de o serie de facilități. Pînă în prezent, însă, nici un patron nu s-a prezentat la direcția Județeană de Asistență Socială (DJAS) din Bacău pentru a solicita demararea unei afaceri cu persoane din această categorie. „Actul normativ prin care se oferă această posibilitate întreprinzătorilor a intrat în vigoare de aproape doi ani, dar pînă în prezent nu s-a arătat nimeni intersat de această oportunitate. Am contactat unitatea Sporul, la început, cînd au apărut reglementările legislative, dar aceasta și-a redus simțitor activitatea în ultimii ani”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, director la DJAS Bacău.

Pînă după Revoluția din 1989, persoanele cu handicap din județ puteau lucra în unități economice protejate, în cadrul fostelor cooperative meșteșugărești. Aici, ei produceau mături, perii, cutii de carton pentru ambalaje și alte lucruri. Acum, în județul nostru, singura societate care se mai zbate pentru a angaja persoane cu handicap este Sporul, dar și aceasta cu destule greutăți.

Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de persoane, angajatorii sînt stimulați printr-o serie de facilități. De acestea pot beneficia agenții economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de organizare, care au angajate persoane cu handicap cel puțin în proporție de 30% din numărul total al angajaților, secții, ateliere sau alte structuri din cadrul unităților economice sau organizații neguvernamentale care au contabilitate proprie și cel puțin 30% din angajați persoane cu handicap. Statutul de unitate protejată mai poate fi obținut și de asociațiile familiale sau fundațiile fără scop lucrativ, constituite de cel puțin o persoană cu handicap și care au ca obligativitate achitarea contribuțiilor la asigurările sociale de stat. Prevederile actului normativ oferă această posibilitate chiar și persoanelor fizice să creeze unități protejate pentru persoanele cu handicap.

Pentru a obține autorizația de funcționare, viitoarele unități protejate trebuie să-și întocmească un dosar de autorizare ce trebuie să cuprindă o cerere de autorizare, actul constitutiv al unității respective, statutul firmei și certificatul fiscal. Aceste dosare se vor depune la Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanei cu Handicap din București, unde vor fi analizate. Dosarul mai trebuie să conțină și un referat de aprobare, întocmit de către DJAS Bacău. Unitățile protejate vor avea următoarele drepturi și facilități: scutire la plata impozitului pe profit, condiționate fiind de să reinvestească cel puțin 75% din profitul obținut, scutire la vamă la importul de materii prime, dar nu trebuie să înstrăineze timp de cinci ani utilajul importat și scutire la plata TVA-ului pentru produsele confecționate aici. „Verificările asupra modului în care unitățile protejate vor respecta condițiile de autorizare și modul de funcționare ulterior vor fi făcute de către noi, Autoritatea Națională și Ministerul de Finanțe. Cei care vor fi prinși pe picior greșit vor pierde autorizația”, a mai precizat directoarea Pădureanu. (Claudiu TĂNĂSESCU)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Cum poți adopta un stil de viață rafinat prin alegerea accesoriilor potrivite?

Ordinea de zi a sedinței extraordinare a Consiliului Județean Bacău din 19 mai 2025

Grav accident pe E85, la Sascut, soldat cu 2 victime. Au fost implicate 3 autoturisme și un TIR

Soluții bancare care te pot scoate dintr-o criză financiară

Polițiștii îl căutau de 6 ani. Au dat de urma lui în comuna Răcăciuni

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Mos ion la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Basil la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Makelele la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Jorjel la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Adrian la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău