Banca Comercială Română acordă credite ipotecare pentru achiziționarea sau construirea de imobile, pe o perioadă minimă de cinci ani și cel mult zece ani. Banca poate să facă excepție în privința perioadei minime, care poate fi mai scurtă de cinci ani, în cazul în care solicitantul împrumutului cere în mod expres acest lucru. De asemenea, BCR acordă o perioadă de grație de 12 luni.
În ceea ce privește garanțiile pentru acordarea împrumutului, BCR solicită constituirea unei ipoteci de gradul 1 asupra imobilelor pentru care se acordă creditul. De asemenea, în cazul în care terenul pe care se va realiza construcția nu este finanțat din credit, dar se află în proprietatea împrumutatului, ipoteca se va constitui și asupra acestuia. Imobilele urmează să fie asigurate la o societate agreată de bancă. Rambursarea creditelor ipotecare se va face în aceeași monedă în care au fost eliberate, la termenele și în sumele prevăzute în contractul de împrumut. Se pot efectua rambursări anticipate ale ratelor de credit, parțial sau total, situație în care se va reface graficul de rambursare. Pentru creditele care înregistrează restanțe de peste 60 de zile, banca va percepe o dobîndă majorată cu două puncte procentuale față de nivelul dobînzii curente, calculată asupra ratelor de credit restante și nu asupra întregului sold al creditului, curent și restant.
Dosarul care trebuie completat pentru obținerea creditului cuprinde, în primul rînd, cererea de credit, semnată de persoanele autorizate. Urmează bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere pe ultimii doi ani. Se cer, de asemenea, rezultatele financiare, situația patrimoniului și balanța de verificare, încheiate pentru ultima lună, precum și situația prognozată a plăților și încasărilor și bugetul de venituri și cheltuieli aferente perioadei pentru care se solicită creditul. Urmează lista gajurilor propuse băncii pentru garantarea creditului, precum și evaluarea acestora. În plus, este necesară prezentarea situației litigiilor cu terții, inclusiv motivele și stadiul acestora. (Florin POPESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.