Pentru toate relele care se intimpla in tara asta, vinovatii principali sint ziaristii. Ei trebuie tintuiti la stilpul infamiei. Fara interventiile lor publice, insistente, demonstrative si de cele mai multe ori acuzatoare, am avea parte numai de liniste, armonie si consens. Nu ar mai exista coruptie pentru ca nu s-ar mai vorbi despre ea, nici baroni locali, demagogie politicianista, flagrante, gasti de cartier, abuzuri, tunuri de zeci de milioane si ilegalitati, trafic de influienta si toate celelalte rele care ne alcatuiesc si invenineaza existenta de fiecare zi. Dar ziaristul scormoneste in mizeria cotidiana si viciaza atmosfera obligindu-ne sa inspiram aerul fetid al democratiei ca pe o pedeapsa de care nu avem nici o sansa de a scapa. Toata lumea este impotriva lor; de la bodyguarzi la politicieni si guvernanti, de la medici la magistrati, parlamentari, politisti si oameni de afaceri. Explicatia e simpla: jurnalistii deranjeaza. Isi baga coada si unde trebuie, dar mai ales acolo unde nu sint doriti. Cuvintul – scris sau rostit – spunea cindva un eseist celebru, poate fi mai puternic decit o lovitura de tun; pentru ca devoaleaza, pentru ca-l dezbraca pe om, il aduce intr-o stare de goliciune morala sinonima cu verdictul. Cel mai recent exemplu pentru a demonstra efectele si reactiile pe care le produce este afirmatia unuia dintre capii medicinei romanesti, de altfel un profesor recunoscut si apreciat pentru notorietatea sa stiintifica si morala; referindu-se la situatia creata la spitalul din Slatina, acesta spunea ca mediatizarea excesiva seamana cu o tortura. Este o perceptie care, dincolo de propriile sentimente, este sinonima cu o condamnare in corpore a celor care au socotit de datoria lor sa ia atitudine, informind, ca exponenti ai opiniei publice.
Totusi: un rau necesar acesti jurnalisti care si-au asumat rolul de a fi intermediari si arbitri intre institutiile statului si societatea civila. Place, ori nu, unora sau altora, dar trebuie sa recunoastem ca fara ei soarta democratiei s-ar invirti inspre directii necontrolate, ori pur si simplu s-ar intepeni. Nimeni nu poate renunta la portia zilnica de informatii si de dezvaluiri, chiar daca cele mai multe dintre acestea au gustul amar al realitatii obiective. Ca si medicamentele: vindeca doar cele care au gustul cit mai neplacut; celelalte fac parte din terapia de tip placebo: inchizi ochii si te amagesti ca ai inghitit ceea ce trebuia.
Acum, gazetarii sint pusi la punct prin amenintarea de a nu mai putea beneficia de dreptul de proprietate intelectuala, respectiv de drepturile de autor.
Cu sentimentul ca risca sa fie declarati in orice moment persona non grata, ori ca deja sint tratati ca atare, jurnalistii continua sa-si faca datoria. Pentru ca „… a spune lucrurilor pe nume este o incercare temerara la care se incumeta doar cei cu adevarat curajosi si de buna intentie” (l-am citat pe eseistul onestean Mihai Pauliuc). Restul ramine vorba seaca.
Lasă un răspuns