Personalități băcăuane

Doctorul Alexandru Brăescu, un mare uitat?

Septembrie 1886, Iași, Liceul Național. Directorul liceului, V.M. Burlă, iscălește de zor în biroul său o serie de documente. Aude bătăi în ușă:
– Da, poftiți! Intrați!
– Bună seara, domnule director. Permiteți?
– Vă rog!
âl privește cu atenție pe tînărul care intrase. Era „de statură mijlocie, cu ochii mari și profunzi, care-i dădeau ciudatul aer de absență al oamenilor care privesc departe și văd cu mintea”.
– Mă numesc Alexandru Brăescu și am venit după diploma de bacalaureat.
– A, da. Poftim și felicitări! Am auzit că urmați, totodată, și Facultatea de Medicină și chiar sînteți un student strălucit. Directorul Burlă avea dreptate. încă din 1881 A.Brăescu se înscrisese la medicină, „arătînd aptitudine și o deleganță specială la studii, avînd o conduită exemplară”.
Cine era acest tînăr care promitea? Se născuse la 30.Nov.1860 în minusculul sat Burdusaci, loc care va da peste 14 personalități de rang național și internațional. învățase să scrie și să citească cu preotul Petre Spiridon, apoi cu învățătorul Constantin Stăncuța.
La 10 ianuarie 1892 băiatul țăranului Neculai Brăescu din satul Burdusaci își susține teza de doctorat în medicină și chirurgie cu titlul „Nefritele paludeene”. Noutățile și seriozitatea lucrării îi aduc „nota 10 cu laudă”. Drumul spre glorie îi era deschis, acesta trecînd prin Paris. în anul 1892-1893 se află în serviciul clinic al celebrului cardiolog Pierre Patain, iar în 1894 lucrează cu marele neurolog Jean Chercot. Avid de noutăți, el se află permanent în contact cu iluștrii neurologi Brissand, Dejerene și eminentul fiziolog Arsnoval. Neobosit, străbate în călătorii de studii Anglia, Scoția Franța, Germania, Belgia, Austria vizitînd așezămintele de asistență psihiatrică, cercetînd catagrafiile azilelor, studiind „pe viu” evoluția alienaților și nebunilor vagabonzi. Rezultatul: un studiu monografic intitulat „Asistența alienaților din Scoția”. Pentru un scurt timp se află în țară efectuînd un stagiu la spitalul din Tîrgul Neamț pentru ca în 1896 să ocupe, prin concurs, postul de medic primar de la „Ospiciul de alienați-Golia” din Iași, pe care imediat îl reorganizează introducînd pentru cele 81 de paciente, întîia oară, „pecula”, adică renumărarea bolnavilor, „ca prim pas spre adaptarea și integrarea acestor suferinzi”. Numele doctorului Brăescu e pe buzele tuturor. Stîrnește chiar invidie în rîndul colegilor de breaslă. Dorește ca acțiunile de asistență psihiatrică din România să fie sincronizate cu cele din Europa occidentală. începe o aprigă luptă pentru construirea unui spital de psihiatrie în Iași. Obține o subvenție de 250.000 de lei și, în anul 1897, încep lucrările de construire a Spitalului „Socola”, cu o capacitate de 400 de locuri. în numai 2 ani spitalul era gata. Deschiderea, însă, se va tărăgăna pînă în anul 1905!, cînd la 12 octombrie va fi pusă placa inaugurală. Paralel, se ocupă și de înființarea, la Facultatea de Medicină din Iași, a „învățămîntului de psihiatrie”, dar va preda „medicina populară și igiena” la „Școala normală Vasile Lupu” și la Seminarul „Mitropolitul Veniamin Costache”, cursuri „într-o manieră atît de impresionantă prin claritate și ținută, încît rămîneau întipărite pentru totdeauna în amintirea elevilor săi”. Puțini știu, însă, că doctorul Brăescu a fost director al Stațiunii balneare Slănic Moldova! La hotelul „Cerbu” dădea consultații. Anul 1913 avea să fie, într-adevăr, pentru el un an cu ghinion. Se îmbolnăvește. Cade pradă unei oboseli sufletești, devine trist, abătut, are teamă necontenit că va fi… otrăvit. âi întinde o mînă de ajutor fratele său, Dumitrache, notar la Podu Turcului. âi place aici mai mult decît în satul său natal. Prietenii nu-l uită. Profesorul Gheorghe Marinescu vine în vara lui 1913 aici pentru a-l încuraja.
începe prima mare conflagrație a lumii. Cere să plece pe front ca medic militar. Sfîrșitul vine rapid: 27 februarie 1917, Iași. O zi ca oricare alta. E frig, zăpadă, nori vineții. Un prieten îl caută pe doctorul Brăescu. Bate la ușă. Nu primește nici un răspuns. Deschide ușa. Pe un pat modest, zăcea trupul acestuia, fără viață. Cauza morții? C.D.Zeletin scria: „Asupra împrejurărilor morții au circulat felurite versiuni: tifos exantematic, omucidere, sinucidere…, iar Primăria refuză a elibera autorizația de înmormîntare pe motiv că moartea nu e naturală”. La 1 Martie, o zi cu ninsoare, trupul celui care a fost Alexandru Brăescu fu coborît în cripta cimitirului „Eternitatea”. Se va odihni aici pînă în 1926, cînd sora sa Aglaia l-a reînhumat în cimitirul satului Frumușelu, pe lîngă Podu Turcului, unde se află și astăzi.
A fost uitat Doctorul Brăescu? Nu. Medicii ieșeni i-au omagiat an de an numele și i-au recunoscut meritele. în 1986 C.D.Zeletin îi va dedica un adevărat studiu în almanahul „Ateneu”.
Dacă vor citi aceste rînduri diriguitorii comunelor Răchitoasa și Podu Turcului își vor reaminti de numele lui Alexandru Brăescu pentru că ei știu să-și cinstească cum se cuvine personalitățile și eroii.
Eugen ȘENDREArurgie cu titlul „Nefritele paludee

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!