PERSONALITĂȚI BĂCĂUANE Grigore Grandea

* „Scriitor ilustru odată, astăzi cu totul uitat” (George Călinescu)

– Sărut-mînușițele, domnișoară Fotinia Bâcu!, salută ceremonios, ridicînd pălăria pînă „în înaltul cerului”, fostul primar al Bacăului, Leon Sachelari.

– Bună-seara!, răspunse acesta, strîngîndu-și partenerul de mînă, de parcă n-ar fi vrut să-l piardă.

Era 30 august 1889, sfîrșit de vară în Bacău, orașul „în care toată lumea se cunoștea cu toată lumea”.

– Cine e bărbatul care o însoțește pe frumoasa Fotinia?, îl întrebă Gheorghe Manoliu și el fost primar, pe industriașul Radu Porumboiu.

– N-am idee, dragă. Cred că viitorul soț…

– Vă lămuresc eu, interveni profesorul Sava Ariton. E Grigore Grandea. Poet și scriitor. El e cel ce a scris în „Universul literar săptămînal”, legendele și novelele: „Zidit de viu”, „Oasele de la Mitropolie”, „Arsă de vie”, „Comuna de la Băneasa”. Are publicate volumele de poezii „Preludiul”, „Nostalgia” și „Miosoțul”.

– A, da, îmi amintesc. Le-a scris cu mult talent, spuse Gheorghe Manoliu. Foarte frumoase și amintirile din războiul turco-român publicate în această primăvară sub titlul „Un episod din cel din urmă resbel”.

– Iar acum o săptămînă, tot la „Universul ” și-a încheiat seria „Note de călătorie”, se vîră în vorbă sorbindu-și cafeaua, profesorul Ioan Lambrior. Excursiunile domnului Grandea în ținutul Neamțului, au fost povestite cu mare atracțiune. Doar Hogaș a mai scris așa!

Grigore Haralamb Grandea îndrăgise Bacăul, dar și pe domnișoara Fotinia. Iată, inedita „cerere” în căsătorie a lui Grandea (descoperită de prof.N.Cosmescu):

„Doamnă,

Este unul care v-a văzut astăvară în grădină, așa că imaginea D-tale i-a rămas adînc întipărită, și cu care ați fi fericită în căsătorie. N-are curajul să vă ceară mîna formal, neștiind dacă n-ați acordat-o cuiva. Dacă însă este liberă, el vă roagă din tot sufletul a veni mîine, joi, la serviciul religios din biserica Sfîntul Nicolae. Venind, el va fi cel mai fericit să vă procure ocazia la una din cunoștințele familiei D-tale, de a-l vedea, a-l cunoaște și a vă rosti în urmă. Vino, presimt că Dumnezeu, care voiește fericirea noastră, mă îndeamnă să te rog. Vino.

Devotat,

G. (Grandea)”

S-a dus Doamna? S-a dus! Grigore Grandea se va căsători cu Fotinia Bâcu, devenind soț, băcăuan, dar și „cel mai fericit”!

Se născuse în 1843, într-o familie de români macedoneni. Urmează medicina, avîndu-l ca îndrumător pe doctorul Davila. Doi ani, 1861-1863, este medic de batalion. Simte că n-are nici o înclinație pentru medicină. Renunță, trecînd cu toate în lumea literaturii. În 1866, la Liege, publică „o poezie profetică în care a avut viziunea trecerii Carpaților, liberarea Ardealului în înfăptuirea României Mari”. Animat de sentimente patriotice va scrie: „Amintirile din timpuri strălucite vin ca un stol de păsări măiestre să-ți cînte că acele locuri sînt umblate de strămoșii noștri cei glorioși. Locurile istorice te duc în lumea lui Alexandru cel Bun și a lui Ștefan cel Mare” (Note de călătorie). Idealurile lui Horea și destinul său tragic îl impresionează. Scrie în 1884, drama „Horia” în cinci acte, de la izbucnirea răscoalei în satul Lunca, la desfășurarea, trădarea și aruncarea sa în temniță. În actul V, o contesă maghiară încearcă să-l salveze pe Horea din temniță de la Alba Iulia.

La Arhivele Statului Bacău, (Fondul Grandea), se păstrează șase pagini mari de hîrtie „vernil deschis”, scrise cu cerneală violetă a primului act din „Horea”. Tot o dramă, dar într-un act, scrisă doar… într-o noapte!, „Anonimul”, va fi jucată de o trupă din Turnu Severin. Rămas doar în formă de manuscris, drama „Fiii lui Alexandru cel Bun”, este concepută în trei acte. Acțiunea se desfășoară la Curtea Sucevei, fiind axată pe certurile fiilor Iliaș și Ștefan pentru ocuparea domniei. Tot manuscris a rămas și epopeea „Daciada”. O lucrare simplă, în 18 cînturi, care „ne oferă o viziune interesantă asupra uneia dintre cele mai importante momente din istoria poporului nostru: Cucerirea Daciei de către romani”. Un subiect pe care-l mai abordase prin 1879, sub formă de foileton „Misterele românilor”, publicat în ziarul „Cucegiu”. George Călinescu fusese încîntat, scriind că „făgăduia să fie o excelentă narațiune de formulă arheologică și senzațională”.

Devenit băcăuan, Grandea cere să fie numit titular la „Gimnaziu” „pe baza concursurilor anterioare”. Ministrul însă nu vrea să audă de așa ceva. N-are încotro și se apucă să-și pregătească licența. Avea 50 de ani! În 1897, în sfîrșit este numit profesor suplinitor la gimnaziul din Bacău. Funcționează doar cîteva luni. La doar 54 de ani, trece în lumea umbrelor.

Nu toți băcăuanii l-au uitat. În anul 1933, Grigore Grigorovici îl include în monografia Bacăului, printre „Ilustre figuri băcăuane dispărute”.

În 1976, casa în care a locuit aflată „gard în gard” cu biserica „Precista”, urma să fie desemnată „Casă-muzeu Grandea”, iar o stradă a municipiului Bacău s-a numit ani buni „Poet Grandea”.

Despre viața și opera sa au scris: George Călinescu, Alex. Sendea, Marin Cosmescu, Ioan Dănilă. La 15 ianuarie 2004, în mica încăpere a bibliotecii din Cornișa, un grup de scriitori au întemeiat „Cenaclul literar Grigore Grandea”, cenaclu care astăzi este unul dintre cele mai mari din municipiul Bacău. Putem parafraza că Grigore „ilustru scriitor odată, astăzi nu e cu totul uitat”. (Eugen ȘENDREA)