~2 min lectură 3 comentarii

Peste 1.000 de băcăuani au fost amendați de polițiști într-o săptămână

Redacția Ziarul de Bacău

Prezența în număr mare a polițiștilor pe străzile județului Bacău nu i-a împiedicat pe șoferi, pietoni sau infractori să încalce legea în ultima săptămână. Aproape 300 de polițiști au fost la post în minivacanța de sărbători, împărțiți în patrule pedreste și auto.

ts2.fd.poli

„Din fericire, în perioada amintită nu a decedat în județul Bacău nici o persoană implicată în accidente rutiere – a declarat inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Polițiștii au constatat 41 de infracțiuni, dintre care 35 în flagrant și au identificat 34 de suspecți de infracțiuni. De asemenea, au fost identificate două persoane date în urmărire. În aceeași perioadă, polițiștii au dat 1516 amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și 1175 de sancțiuni contravenționale pentru consum de alcool la volan și depășirea vitezei legale”. Aproape 60 de șoferi au avut ghinionul să fie scoși din circuit de către polițiștii de la rutieră, care, fie le-au luat permisele de conducere, fie le-au reținut certificatele de înmatriculare ale mașinilor, pentru diferite nereguli constatate. În total, valoarea amenzilor a depășit 320.000 de lei, bani ce vor ajunge în visteria statului. (Ramona IONESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bibi
    8 mai 2013, 05:08
    0

    FOARTE BINE POLITIA ROMANA !! La mersul pe jos cu betivanii care conduc masini si cu teribilistii vitezomani !!! Cand Politia ii pune la punct si pe nesimtitii pe 2 roti ,adica pe motociclisti „viitorii donatori de organe ” ?? acesti indivizi sunt dea dreptul CRETINI ,cred ca daca stau pe 2 roti la semafor si ambaleaza motoarele de spui ca zboara la joasa inaltime un avion cu reactie prin intersectie sunt cei mai tari de pe strada !! sau dupa ora 23 incep sa colinde principalele strazi din oras in zgomote infernale de nu poti sa te odihnesti dupa o zi de munca ! si acesti teribilisti trebuie opriti legal de a mai circula pe sosea su prin oras !

  2. V
    Van Allen
    8 mai 2013, 07:51
    0

    Felicitari. Sa stiti a si in randul conducatorilor auto sunt destui oameni care apreciaza ceea ce faceti si incurajeaza respectarea stricta a legii. Eu am permis de 25 de ani, am condus si in America de Nord aproape 20 de ani, si in Romania, si in Europa, insa nu am luat nici macar o singura amenda, niciodata, desi posed masina cu multi cai putere. Am destula minte ca sa nu ma grabesc ca idiotul si efectiv mi-e mila de retardatii care cred ca depasirea vitezei legale este o dovada de inteligenta sau de putere. Este o dovada de retard mental si de impotenta sexuala, pentru ca asta fac frustratii care nu au femei, se urca la volan si apasa acolo de accelerator, ca sa le scada hormonul.

  3. j
    je
    8 mai 2013, 09:33
    0

    FELICITARI SEFULUI POLITIEI RUTIERE DOMNULUI ROMAN DORIN!!!!!!!!!!!!
    O persoana deosebita si un profesionist desavarsit!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.