~3 min lectură 0 comentarii

Peste 100 de milioane lei vechi s-au strâns la „Sari pentru Bacău”

Redacția Ziarul de Bacău

Evenimentul „Sari pentru Bacău”, consumat în acest weekend, s-a bucurat de o numeroasă prezență din partea băcăuanilor cu suflet. Remarcăm astfel atenția dată evenimentului de către oficialitățile locale și județene, oamenii de afaceri din județ, dar și a câtorva doctori, avocați și oameni simpli, care nu au uitat că din puținul lor pot ajuta semeni aflați la o cumpănă.

Florentin RADU

Cu toții au fost de acord să contribuie cu diverse sume de bani pentru sprijinirea unor nevoi identificate în zona Bacăului. „Am și reușit să obținem donații, spunem noi, încurajatoare. Până la această dată, am primit în jur de 100 de milioane de lei vechi, însă suma va fi cu mult mai mare, întrucât urmează să încasăm, zilele acestea, alte donații de la unele firme și oameni politici locali”, a declarat Sebi Șufariu, unul dintre organizatorii acestei frumoase acțiuni. Dintre cei care au decis să-i ajute donând efectiv pentru băcăuanii aflați în nevoi, îi amintim pe Alin Giurea, de la firma Pambac Bacău, politicienii Cosmin Necula, de la USL, Cristian Bunea, de la PER, și Mircea Sprianu de la ARD/NR, avocatul Cristian Cojocaru de la casa de avocatură ce-i poartă numele, Gabriel Lupu, directorul CSM 2010 Bacău, și alți patru medici.

„Totodată, am înregistrat și câteva promisiuni de donații, ce umează a fi materializate zilele acestea, după ce vor fi îndeplinite formalitățile legale. Astfel, vom primi donații și din partea primarului Romeo Stavarache și a viceprimarului Dragoș Luchian, a prefectului Claudiu Șerban, a politicienilor Nicu Marcu și Lucian Ciubotaru, de la USL”, a precizat Sebi Șufariu. Sumele vor fi orientate către opt cauze sociale și proiecte de interes public local. Printre acestea, se numără o familie numeroasă, cu șase copii minori, condamnată de sărăcie să trăiască altfel decât este normal, un copilaș de cinci ani bolnav de autism, părăsit de tată, o profesoară din Bacău ce suferă de boala mileniului – cancer la sân, un alt copil de 11 ani bolnav de autism, respins de societate doar pentru că a avut neșansa să se nască altfel decât cei de vârsta lui, un proiect care aparține unor tineri inimoși ce strâng fonduri pentru un centru medical mobil care să traverseze satele din județ pentru evaluarea sănătății bătrânilor și a celor nevoiași, elevi din Bacău care vor mai mult spațiu verde, tineri proveniți din centrele de plasament a căror tihnă se sfrârșește odată cu atingerea pragului majoratului și spre proiectul de construire a unui așezământ pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Donații mai pot fi depuse în contul deschis la BRD-GSG Bacău de Asociația Mutatis Mutandis – RO95BRDE040SV60579130400. La final, merită din plin să amintim echipa de inițiativă a Fundației Comunitare Bacău, „vinovată” de eveniment: Octavian Beleuță, medic, Cristina Cojocaru, avocat, Mihai Căprioară, lector universitar, Gianina Ozturk, asistent social, Gabriel Andrei, profesor, Sebastian Șufariu, jurnalist, Alin Giurea, președinte-director, Adrian Crețu, traducător.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.