În primul trimestru din acest an, Serviciul de Telecomunicații Oficiale a înregistrat, în județul Bacău, peste 77 de mii de apeluri, în proporții relativ egale lunar, cu o excepție: luna martie. De la declanșarea primelor îmbolnăviri cu Covid19, numărul apelurilor la 112 a mai crescut. Dacă în ianuarie au fost 25.893 de apeluri, iar în februarie, 25.377, în martie numărul apelanților a ajuns la 26.224. În continuare, lucru confirmat și de statistică, oamenii nu știu pentru ce se apelează acest număr, dar fiind că circa 45 la sută din apeluri nu constituie urgențe.
„În luna martie, din cele 26.224 de apeluri înregistrate în județul Bacău, 55,17% au constituit urgență, dintre care 1.017 au fost apeluri legate de coronavirus. În foarte multe cazuri, cetățenii au sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a afla informații despre noul coronavirus, fără a avea urgențe reale.Conform noii legislații adoptate la sfârșitul lunii martie, apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 la 200 de ore de activități în folosul comunității, iar alertarea falsă a agențiilor de intervenție se sancționează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei sau prestarea de la 200 la 400 de ore de activități în folosul comunității”, a transmis biroul de presă, la solicitarea zdbc.ro.
Potrivit statisticii naționale, cele mai multe apeluri au fost redirecționate la serviciile de ambulanță, poliție și SMURD. În martie, față de februarie, a mai crescut numărul apelurilor redirecționate poliției, cu 4 la sută, același procent cu care s-au redus apelurile la ambulanță.
Lasă un răspuns