~3 min lectură 0 comentarii

Peste 2.000.000 de euro au câștigat băcăuanii la loto în 2012

Redacția Ziarul de Bacău

În fiecare an, sute de mii de băcăuani își încearcă norocul la loterie, jucând la diferitele sisteme de joc pe care le au la dispoziție. Mulți dintre pasionații jocurilor de noroc optează pentru jocurile de tip loto pe care le are în protofoliu Compania Națională Loteria Română. Atracția față de aceste jocuri poate fi explicată de prețul biletelor cam pentru toate buzunarele.

Florentin RADU

Dacă anul trecut băcăuanii au „cotizat” cu peste 91 de miliarde lei vechi jucând la loto, spre norocul unora dintre ei o parte din acești bani s-au întors în buzunarele lor. Astfel, în 2012, sute de băcăuani au avut norocul să își îngroașe portofelele cu peste 9,2 milioane de lei (mai mult de 92 de miliarde de lei vechi, adică vreo 2,1 milioane de euro).

Aceste sume sunt premiile plătite de Loteria Română în 2012 tuturor băcăuanilor din județ care au nimerit una dintre variantele câștigătoare la jocurile loto 6 din 49, loto 5 din 40, Joker și Pronosport. De precizat însă că premiile de peste 10.000 de lei se plătesc numai de sediul central al Companiei Naționale Loteria Română, ceea ce înseamnă că suma totală câștigată de jucătorii din județ ar putea fi cum mult mai mare. Cert este că premiile cele mai mari au fost înregistrate în municipiul Bacău, unde peste cinci milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi) i-au făcut mai fericiți pe norocoșii câștigători.

Câștiguri semnificative au fost și în municipiul Onești, suma totală ajunsă la câștigători fiind de peste doua milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi). Urmează în clasamentul norocoșilor jucătorii din Comănești cu aproape 750.00 de lei (circa 7,5 miliarde de lei vechi) și cei din Moinești cu aproape 700.000 de lei (circa șapte miliarde de lei vechi). Pe ultimele locuri, cu banii cei mai puțini câștigați la loterie în 2012 se află jucătorii din orașele Slănic Moldova, Târgu Ocna și Buhuși care, la un loc, au încasat aproape 730.000 de lei (circa 7,3 miliarde de lei vechi). Interesant ar fi fost de aflat cum sunt distribuite aceste câștiguri pe fiecare sistem de joc – loto 6 din 49, loto 5 din 40, Joker și Pronosport.

„Sumele acestea reprezintă câștigurile cumulate la cele patru sisteme automatizate, neavând posibilitatea de a vă prezenta situația pe fiecare sistem de joc, iar câștigurile de categoria I obținute de participanți sunt evidențiate și achitate la sediul C.N. Loteria Română”, au precizat reprezentanții companiei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.