Mii de șomeri și-au găsit de lucru în primele trei luni din acest an. Cam tot atâția au intrat în șomaj numai în luna martie. Din păcate, femeile își găsesc mai greu de muncă decât bărbații. Șomerii aflați în floarea vârstei și cu diplome de facultate au fost cei mai agreați de către angajatori.
Florentin RADU
Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, la sfârșitul lunii trecute, în evidențele instituției erau înregistrați 14.121 de băcăuani aflați în căutarea unui loc de muncă. Peste 36 la sută dintre aceștia erau femei, respectiv 5.167. Interesant este că 2.128 de băcăuani au intrat în șomaj pe parcursul lunii martie. În plus, din totalul celor fără un loc de muncă, mai puțin de jumătate (5.765) primeau indemnizație de la stat.
Bărbat de vârstă mijlocie și cu diplomă de facultate – profilul angajatului perfect
Tot în aceeași perioadă analizată, au ieșit din evidențele AJOFM peste 3.000 de șomeri. Peste 2. 300 dintre ei și-au găsit de lucru. Însă, cei mai mulți au ieșit de sub protecția statului pentru că le-a expirat perioada legală în care puteau fi susținuți financiar de la bugetul central. Prin urmare, pentru luna martie, valoarea ratei șomajului în județ a fost de 6,36%. „Din totalul celor 2.311 persoane încadrate până în luna martie a acestui an, 1.524 sunt bărbați (aproape 70 la sută din total) și 787 femei”, a precizat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt de la AJOFM Bacău. Interesant este că băcăuanii cei mai norocoși în găsirea unui loc de muncă au fost cei cu vârste de 35 până la 45 de ani, peste 650 dintre ei fiind angajați în perioada analizată. Urmează șomerii de de 45-50 de ani (302 persoane) și cei cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani (276 persoane). Toți aceștia și-au găsit de muncă în special în domeniile servicii, construcții și confecții. În general, aceștia și-au găsit servicii în meseriile pentru care a fost nevoie de cel puțin o diplomă de studii superioare, dar care să presupună și un anumit nivel de experiență acumulată, cum ar fi cele de consilier economic, director societate comercială, manager de achiziții, șef de depozit, ingineri (ecolog, construcții civile, mecanic, energetic, automatist), designer industrial, medic veterinar, economist bancă și consilier juridic.
S-au căutat mai ales asistente și meseriași în construcții
Au fost însă și destui norocoși care au reușit să-i convingă pe angajatori că merită să fie angajați deși dețineau doar o diplomă de studii medii sau/și post liceale. Aceștia și-au găsit servicii pentru meseriile de asistent medical, laborant chimist, tehnician electromecanic, tehnician mecanic, tehnician în industria alimentară, contabil, agent de vânzări, asistent relații publice și comunicare, asistent manager, operator introducere, validare și prelucrare date, agent de turism, gestionar depozit. Restul locurilor de muncă au fost pentru băcăuanii cu ablități de meseriași pe șantier (confecționer, tâmplar, croitor, muncitor constructor, zidar, zugrav, fierar betonist, dulgher, instalator, sudor, muncitor necalificat) sau în bucătărie (bucătar, brutar) și comerț (ospătar, barman, vânzător, lucrător comercial etc).
Lasă un răspuns