Un număr destul de mare de băcăuani s-a desprins de CET Bacău în această vară, în pofida condițiilor tehnice drastice și costisitoare pe care trebuie să le îndeplinească pentru a se debranșa și a-și instala în apartament sursă proprie de încălzire. Din luna mai și pînă ieri CET a pierdut 208 consumatori casnici, însă nu toți dintre aceștia s-au conformat procedurii pe care CET a stabilit-o. Dintre cei care anul acesta s-au rupt de sistemul centralizat de termoficare, 188 au respectat condițiile, iar 20, nu. „Aceștia ne-au trimis notificare prin care ne informează că s-au debranșat și că nu au obligația să prezinte la noi documentația necesară, invocînd faptul că nu au contract cu noi”, declară Vasile Drăgușanu, directorul CET. Aceasta, însă, nu este îngrijorat că este posibil ca mulți alți locatari să procedeze precum cei 20. „într-adevăr, noi avem contract de furnizare a căldurii și a apei calde menajere cu asociațiile de proprietari. Prin urmare, ele vor suporta toate consecințele debranșărilor făcute cu aprobarea lor și fără a fi respectată legislația în vigoare privind regimul construcțiilor și modificările care se fac la acestea și instalațiile aferente lor”, a spus directorul CET. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.