Peste 200 de elevi din țară vin în Bacău, la Olimpiada Națională de Geografie

Redacția Ziarul de Bacău

Sute de olimpici din întreaga țară se vor afla, în perioada 6 – 12 aprilie, în Bacău, unde Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” în parteneriat cu Colegiul Economic „Ion Ghica” va găzdui etapa națională a Olimpiadei de Geografie 2014.

edu.karpen

„Vor fi prezenți 220 de elevi din toată țara, 40 de însoțitori și 40 de membri ai Comisiei Naționale – ne-a spus prof. Remus Cazacu, directorul Colegiului «N.V. Karpen» Bacău – primirea oaspeților fiind programată pentru duminică, 6 aprilie, iar plecarea pentru sâmbătă, 12 aprilie, imediat după festivitatea de închidere a evenimentului”.
Pe zile, programul olimpicilor este foarte încărcat, luni, 7 aprilie, după o festivitate de deschidere a manifestării (Ateneu, ora 9), după-amiază, aceștia având de susținut prima probă din concurs. Marți, vor avea loc excursii la câteva obiective din județ, pentru ca miercuri, candidații la tilul de olimpic național să susțină o nouă probă din concurs constând în analiza geografică a locurilor vizitate cu o zi înainte. Joi va fi zi de relaxare cu vizite la noi obiective din județ, iar vineri va avea loc proba de baraj pentru concurenții care au obținut cele mai bune rezultate și care vor participa la concursuri internaționale. Ceremonia de închidere a manifestării se va petrece sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 9, în Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.
Participanții la Olimpiadă sunt elevi ai claselor a VII-a până la a XII-a, iar organizatori ai evenimentului sunt Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Colegiul „N. V. Karpen” Bacău în parteneriat și cu Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.